Tăcerea a fost iubită de toate sufletele mari, deoarece au simţit adânc adevărul acelei zicători populare: Vorba bună este de argint, iar tăcerea, de aur. Orice om cugetător a probat prin sine însuşi că el nu este ceea ce spune despre sine, ci ceea ce nu spune. Dar nu ceea ce nu spune despre sine cu voinţă, ci ceea ce nu spune din necesitate, deoarece nu poate exprima.

Discuţiile noastre în societate sunt ca banii cei mărunţi cu care ne răscumpărăm pe noi înşine, pe câtă vreme moneda cea mare rămâne în noi, nearătată. Sau, noi ne prezentăm societăţii în fotografii luate în pripă; pe câtă vreme adevăratul nostru portret spiritual rămâne în noi, nearătat. De altfel, toate stihiile mari sunt şi cele mai tăcute, iar Dumnezeu mai tăcut decât toate; pe câtă vreme toate lucrurile cele mici sunt vorbitoare. Ce taină este oare că toate spiritele mari sunt tăcute?

Sfântul Nicolae Velimirovici , Învăţături despre bine şi rău, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, pp. 107-108

Leave a reply

required