Te rușinezi a-ți mărturisi păcatele ? Rușinează-te a le face. Dar când le facem, îndrăznim cu obrăznicie și fără de rușine, iar când este trebuință să le mărturisim, atunci ne rușinăm și pregetăm, în loc să facem aceasta cu osârdie. Căci nu este rușine a prihăni și a vorbi de rău păcatele, ci dreptatea și fapta bună. Și dacă mărturisirea nu este dreptate ci faptă bună, Dumnezeu n-ar fi dat răsplată pentru ea. Dar fiindcă mărturisirea are răsplată, ascultă: “Spune tu întâi fărădelegile tale, ca să te îndreptezi” (Is. 43, 26).
Cine se rușinează de un lucru care-l face drept ? Cine se rușinează să-și mărturisească păcatele ca să scape de păcate? Căci – oare – poruncește să se mărturisească ca să pedepsească ? Nu ca să pedepsească, ci ca să ierte. La judecățile cele lumești după mărturisire urmează pedeapsa. De aceea ca nu cumva cineva temându-se de pedeapsa ce urmează după mărturisire, să nu-și mărturisească păcatele, psalmul, cunoscând aceasta, zice: “Mărturisiți-vă Domnului că este bun, că în veac este mila Lui” (Ps.105, 1).
Oare Dumnezeu nu știe păcatele tale dacă tu nu le vei mărturisi ? Și, ce câștigi din a nu te mărturisi? Oare poți să le tăinuiești ? De nu le vei spune tu, Acela le știe, chiar de nu le vei spune. Acela le uită, căci “Eu sunt cei ce șterg fărădelegile tale și nu le voi pomeni”(Is. 43, 25). Vezi? “Nu le voi pomeni”. Și aceasta este o lucrare a iubirii către oameni a lui Dumnezeu iar tu pomenește-le, ca să iei înțelepciune. Aceste cuvinte, auzindu-le Pavel, totdeauna își pomenea păcatele sale, ca să nu le mai pomenească Dumnezeu, și zicea “Nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu” (I. Cor. 15, 9) ; și “Iisus Hristos a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu” (I Tim. 1, 15).
SF. Ioan Gură de Aur, Dascălul pocăinței – Omilii și cuvântări, Introducere Și traducere de + IRINEU SLATINEANU, Editura Sf. Episcopii a Râmnicului Vâlcea Rm. Vâlcea – 1996, p. 85