Cuvintele sfinților sunt cuvinte ale lui Dumnezeu și nu ale oamenilor; să le pună în inima lui și să le păzească pe ele [Lc 2, 19] în siguranță, deoarece cuvintele lui Dumnezeu sunt cuvinte de viață [In 6, 68] și cel ce le are întru sine și le păzește are viață veșnică [In 5, 24]. Fiindcă șezând adeseori la mese scumpe, nu cred că cineva dintre voi a fost atât de leneș încât să ațipească și să ia numai cele ce-i sunt de ajuns, ci se grăbește să iasă luând cu sârguință și pentru ziua de mâine, sau ca să dea și unor prieteni, sau săracilor. Aici însă e vorba de cuvinte de viață și care îi fac nemuritori pe cei ce se hrănesc din ele, și atunci cum poți să dormi sau să fii trândav, sau să ațipești, sau să sforăi, ca un mort însuflețit? O, ce vătămare! O, ce nesimțire și ce toropeală! Cel ce șade la masă și nu are poftă de cele puse înainte e vădit că-i lipsește sănătatea potrivit firii; tot așa și cel ce ascultă citirea dumnezeiască și nu se desfată sufletește cu bucurie negrăită și cu poftă imaterială în chip imaterial de cuvintele cele imateriale și duhovnicești, mistuit fiind de foame și de sete în mijlocul celor mai multe bunătăți. Însă așa cum, atunci când e spălat cu apă, mortul nu simte nimic, tot așa cel inundat de valurile făcătoare-de-viață și dumnezeiești ale cuvintelor nu simte nimic.
Prin urmare, câți aveți în voi înșivă cuvântul vieții [Flp 2, 16] ați ajuns să vă hrăniți cu această pâine a cuvântului [In 6; Sir 15, 3], câți nu v-ați făcut morți, ci vii din morți și ați gustat din viața cea adevărată și, milostivindu-vă de aproapele, ați primit milă de la milostivul Dumnezeu, nu încetați să îndemnați și să povățuiți pe aproapele și pe toți dacă e cu putință, ci ca pe niște mădulare proprii, sau mai degrabă ca pe niște mădulare ale lui Hristos și fii ai lui Dumnezeu, sârguiți să-i povățuiți, să-i pedepsiți și mustrați [2 Tim 4, 2], nu ca să-i întristați [2 Co 2, 4], ci ca să-i eliberați de mânia și indignarea Tatălui, nici ca să-i vătămați, ci ca să-i folosiți în gradul cel mai înalt, făcându-i să împlinească voile Dumnezeului și Tatălui lor. Dacă veți face așa, și fiecare dintre voi va învoi pe fratele său spre culmea iubirii și faptelor bune [Evr 10, 24], în scurt timp toți vom fi răpiți spre înălțimea virtuților și ne vom arăta împlinitori ai poruncilor lui Dumnezeu și vom dobândi într-un suflet Împărăția Cerurilor în Însuși Hristos Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine toată slava în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Simoen Noul Teolog, Cateheze, Scrieri. II, Editura Deisis, Sibiu

Leave a reply

required