În Biserică timpul se opreşte, fiindcă aici nu există moarte, iar încetarea existenţei pământeşti nu întrerupe legătura vie dintre generaţii (G. Florovsky).

În Biserică, trecutul este pururea prezent. Prezentul în Biserică este pururea susţinut de trecutul viu, căci Dumnezeul-Om Hristos, care este acelaşi ieri, azi şi în veci (Evrei 13:8), vieţuieşte neîncetat în trupul Său divino-uman cu ajutorul aceluiaşi adevăr, aceluiaşi bine şi aceleiaşi vieţi, pururea făcând tot trecutul să fie prezent.

Drept urmare, prin simţământul şi cunoaşterea ortodoxă vie, toate mădularele Bisericii, începând cu Sf. Apostoli şi continuând cu cei ce s-au mutat la cele veşnice ieri, sunt pururea contemporane, căci ele sunt pururea vii în Hristos.

Chiar şi astăzi, toţi Sf. Apostoli, Mucenici şi Sfinţi Părinţi sunt contemporani cu fiecare om care este cu adevărat ortodox. În plus, pentru unul ca acesta, ei sunt mult mai reali decât mulţi dintre contemporanii săi în trup.

Acest simţământ al deplinei unităţi de credinţă, viaţă şi cunoaştere face adevărul limpede ca lumina zilei: Dumnezeul-Om este putere neîncetată, făcătoare de minuni, care neîncetat se arată în viaţa divino-umană a Bisericii prin unitate, sfinţenie, sobornicitate şi apostolicitate de credinţă, viaţă şi adevăr. Căci ce anume înseamnă să fii ortodox? Aceasta înseamnă: să lupţi mereu pentru a te apropia de Dumnezeul-Om, pentru a te face pururea divino-uman prin nevoinţe. Întru aceasta omul nu este nici­odată singur: fiecare simţământ al său, fiecare faptă şi cuget este personal-universală: niciodată doar personală, niciodată doar universală.

Atunci când un creştin ortodox cugetă un gând, el o face cu teamă şi rugăciune, căci el ştie că participând la acesta, în chip tainic el se află în comu­niune cu întregul ansamblu al sfinţilor, cu întreaga adunare a membrilor Bisericii.

Sf. Nicolae Velimirovici, Sf. Justin Popovici, Lupta pentru credință și alte scrieri, Editura Rotonda, Pitești, 2011, pp. 134-135

IMG_0490

Leave a reply

required