Dumnezeu ne iubeşte cu dragoste părintească pe noi păcătoşii şi necuraţii, ne iubeşte cu o dragoste ca cea pe care o are pentru Fiul Său Cel Unul-Născut. Celor ce sunt în stare să inţeleagă şi să simtă adâncimea şi nestinsa înflăcărare a acestei dum­nezeieşti iubiri nu le trebuie poruncă. Dimpotrivă, unii ca aceştia s-ar simţi ruşinaţi să li se poruncească a iubi pe Dumnezeu.

Toată zidirea văzută şi nevăzută e o dovadă a iubirii lui Dumnezeu pentru noi; firea toată cu aşezarea ei, soarele şi stelele, anotimpurile, viața omului sub ochiul veghetor al Proni­ei, îndelunga răbdare a lui Dumnezeu față de păcătoşi, înălțarea nevăzută dar tare a drepților, şi câte altele care nici nu pot fi numă­rate, sunt toate dovezi de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi. Dar de ce să le mai înşirăm aici pe toate, când destul este a spune că Dumnezeu ne iubeşte, că El ne-a iubit cel dintâi?

Venirea Fiului lui Dumnezeu între oameni, lucrarea şi pătimirea Lui întrec în măreţie şi strălucire toate celelalte dovezi ale dragostei lui Dumnezeu. Buzele Sale ne-au spus că Dumnezeu Tatăl ne iubeşte pe noi aşa precum Îl iubeşte pe El. Învăţătura Lui dezvăluie lucrul acesta, cu­vintele Lui îl adeveresc, pătimirea Lui îl pecetluieşte. De aceea po­runcile privitoare la dragoste trebuie să ajungă în inimile noastre dragoste firească, la fel cu cea pe care o are copilul pentru mama lui; la fel, dar mult mai tare.

Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici, Editura Sophia, București

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.