Rugăciunea este armă puternică, tezaur nesecat, bogăție niciodată necheltuită, adăpost liniștit, liniște netulburată – și rădăcina și izvorul și maica nenumăratelor bunătăți este rugăciunea: ea este mai puternică decât însăși autoritatea împăratului. Iar rugăciunea eu o înțeleg nu ca pe ceva săvârșit la întâmplare, cu nepăsare și împrăștiere, ci cu înflăcărare și cu străduință, ieșind dintr-un suflet ca suferă și dintr-o minte adânc concentrată. Numai o astfel de rugăciune urcă la cer.

Prin rugăciune înțeleg, iarăși nu pe aceea care se învârte numai pe buze, ci pe aceea care iese din adâncul inimii. Căci, așa cum copacii care își întind rădăcinile adânc în pământ nu se răstoarnă, nici nu pot fi scoși, oricât de puternice ar fi vânturile c are ar veni peste ei, deoarece rădăcinile îi țin cu putere în pământ, tot așa și rugăciunile înălțate din adâncul inimii, fiind înrădăcinate acolo, urcă fără primejdie în, sus, de nici un atac al gândurilor nefiind abătute de la acestă direcție. De aceea și proorocul spune: Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne (Ps. 129, 1)

Sf. Ioan Gură de Aur, Despre rugăciune și Trezvie în Învățăturile Sfinților Părinți, Editura Egumenița

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.