Pentru a fi creștin, nu este de ajuns să mergi în fiecare duminică la Liturghie, să spui în fiecare zi câteva rugăciuni sau să ții posturile rânduite de Biserică, iar în rest să trăiești ca toți ceilalți.

Pe lângă asta mai trebuie, și asta este esențial, să ducem ceea ce Părinții numesc războiul nevăzut sau să zdrobim de Piatră – care este Hristos – pruncii Babilonului – care nu sunt altceva decât gândurile rele.

Căci fără încetare în inima noastră defilează o mulțime de gânduri rele sau inutile pe care le lăsăm să mișune prin ea și care o umbresc și ne duc mai apoi spre păcat. Dorințe păcătoase de tot felul, judecată, gânduri de gelozie, invidie, vrajbă, iritare…

Din moment ce un astfel de gând se naște înlăuntrul nostru trebuie să fim extrem de atenți. Când acesta nu este decât un mic prunc al Babilonului, adică al divolului și al patimilor noastre, să-l zdrobim de Piatră, adică s-o tăiem din scurt cu el spunând și repetând: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”

Arhimandrit Placide Deseille

Leave a reply

required