Cu cât te întrebi mai mult de veşnicia ta, cu atât mintea se scutură de grijile deşarte ale lumii şi se înţelepţeşte cu darul lui Dumnezeu.

„Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea este judecata” (Ev.9: 27-28). Măcar că viaţa este plină de desfătări, ea se va sfârşi odată şi vom sta în faţa Dreptului Judecător, având să dăm seama de toate faptele, cuvintele şi tainele inimii noastre. Aceste gânduri ale morţii şi ale judecăţii ce urmează acesteia ar trebui să ne însoţească în toate faptele noastre pe acest pământ, căci ele ne păzesc de multe ispite ale văzuţilor şi nevăzuţilor duşmani.

Adică, să cumpănim faptele vieţii noastre cu cântarul veşniciei, fiind călăuziţi în tot ceea ce facem de credinţa că ochiul lui Dumnezeu ne vede şi ne judecă faptele noastre. Căci, iată ce învăţătură ne dă un Sfânt Părinte: „Cel ce voieşte să se izbăvească de cursele diavolului, ca să nu cadă în înfricoşatul adânc al iadului, să aibă mintea şi inima lui totdeauna la înfricoşata hotărâre pe care o dă Dreptul Judecător împotriva păcătoşilor.”

Va veni ziua aceea în care Domnul va grăi şi omul va asculta înfricoşata hotărâre, care va pecetlui viitorul său veşnic. Câtă vreme suntem în lumea aceasta, ostenim şi suferim, ne întristăm şi suspinăm, fiind mereu în căutarea unei păci pe care lumea o făgăduieşte, dar nu o poate da.

Când vom trece pragul vieţii acesteia şi vom călători pe calea cea fără întoarcere a veşniciei, avem să ne înfăţişăm la scaunul de judecată al lui Dumnezeu. Pe calea aceasta se călătoreşte cu toiagul zilei şi cu traista faptelor bune. Ca să fim bine pregătiţi pentru ziua sfârşitului nostru, e bine să avem în minte întrebarea tânărului din Evanghelie:

„Ce să fac să moştenesc viaţa de veci?” (Lc. 18,18). Cu cât te întrebi mai mult de veşnicia ta, cu atât mintea se scutură de grijile deşarte ale lumii şi se înţelepţeşte cu darul lui Dumnezeu. Căci, după înţelepciunea unui Sfânt Părinte, gândul la moarte aduce sufletului fericire veşnică! Altfel se deapănă viaţa omului când îşi dă el seama că fapta lui, vorba şi chiar gândul lui vor fi aduse în faţa judecăţii lui Dumnezeu. Câtă frică şi ruşine avem când ne vedem în faţa unui om căruia i-am greşit. Dar când vom vedea faţa lui Dumnezeu şi-L vom auzi grăind!

Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 96-98

Leave a reply

required