Cel ce a înviat din morţi ne-a dat nouă prin Învierea atotiertatoare şi răscumpărarea Sa mare îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu.

Şi noi trebuie să avem întotdeauna îndrăzneală şi să nu ne fie frică; să nu disperăm; să nu fim laşi, să nu ne sfiim, să nu ne ruşinăm în faţa altora, ci să privim la toţi cu veselie şi optimism. Slavă Ţie, Doamne, putere atotcurățitoare, atotrăscumpărătoare, atotbiruitoare, atotcuprinzătoare, atotproteguitoare, atotînvățătoare!

Începând slujirea lui Dumnezeu şi luând asupra mea armele dumnezeieşti (sfintele veșminte), declar prin aceasta război diavolului, vrăjmaşul lui Dumnezeu, care crede că stăpânirea pământului, văzduhului şi apelor e stăpânirea sa, nu a lui Dumnezeu, şi care face să mi se împleticească limba când rostesc cuvintele rugăciunii, laudei şi mulţumirii către Dumnezeu.

Fie că nemărginita bunătate şi dreptate ale lui Dumnezeu să-l biruie pe diavolul cel atotviclean şi atotrău şi să mă apere pe mine, neputinciosul şi păcătosul, de uneltirile lui, de constrângerea, tulburarea şi samavolniciile lui!

Sf. Ioan de Kronștadt

Leave a reply

required