Râvna şi rugăciunea sunt atât de strâns legate între ele încât una fără cealaltă nu poate fiinţa. De este râvnă, este şi rugăciune. Acolo unde nu este râvnă, lipseşte şi rugăciunea. Şi dimpotrivă, dacă în inimă arde dorinţa de rugăciune, dintr-aceasta se aprinde neîntârziat şi o râvnă fierbinte. Dacă, însă, rugăciunea s-a stins, se va stinge şi râvna de a duce o viaţă duhovnicească, bineplăcută lui Dumnezeu.
De aici înţelegem că, de vrem să ardem de râvnă pentru Dumnezeu, este
de trebuinţă să ne rugăm des!
C
e-ar fi dacă fiecare Creştin ortodox, î
n fiecare zi, odată cu rugăciunea sa, şi-ar aprinde şi inima de la flacăra candelei ce arde înaintea icoanelor din casă?! Atunci ar străluci tot în acea râvnă plină de har, şi cu dragoste ar plini înalta sa datorie Creştinească.
După ce a vorbit cu Dumnezeu pe muntele Sinai, Moise a coborât de acolo cu totul arzând de strălucirea harului lui Dumnezeu. Dacă şi noi ne suim des pe Sinaiul cel duhovnicesc, prin unirea în rugăciune cu Dumnezeu, atunci vom arde de râvnă asemenea proorocilor din vechime, şi ne vom mântui şi noi, şi miile de semeni ai noştri, şi cunoscuţii din jurul nostru.
Nevoinţa rugăciunii este barometrul duhovnicesc care arată cum este vremea sufletului nostru. Dacă însetăm după rugăciune, este un semn bun. El arată că sufletul nostru este viu şi însetează după Dumnezeu. De va pieri, însă, această sete sfântă pentru vorbire în rugăciune cu Dumnezeu, este un semn rău, anume că păcatul a umplut sufletul cu întunericul său şi că suntem aproape de acea stare vrednică de plâns, care se numeşte moarte duhovnicească. Dintr-o astfel de moarte duhovnicească ne poate învia doar Dumnezeu, prin minunea pocăinţei noastre, a fiecăruia dintre noi. El ne întoarce iarăşi la rugăciune şi la râvnă.
Aşadar, râvna se păstrează prin rugăciune, la fel cum focul se întreţine prin adăugirea de combustibil. Din rugăciunea sinceră se naşte un simţământ cald faţă de Domnul, care se arată rar la început, apoi mai des şi tot mai des, până ce, la cei întăriţi, acesta se preschimbă în simţirea neîncetată a lui Dumnezeu. Acest simţământ este dulce şi fericit, şi prima sa ivire te îndeamnă să-l doreşti şi să-l cauţi, încât să nu mai părăsească inima ta, căci în el este raiul (Sfântul Teofan Zăvorâtul).

Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, București, 2010, pp. 21-22

Leave a reply

required