Mai există şi un alt medicament: postul. Copilul trebuie să înveţe să postească, cel puţin de două ori pe săptămână, miercurea şi vinerea. Să meargă apoi la biserică iar seara, când se termină spectacolele, tatăl să-l ia de mână şi să-i arate lumea care iese de la teatru. Să râdă de bătrânii care s-au dovedit mai fără minte decât tinerii, chiar decât cei foarte tinerei, pentru că n-au alungat flacăra dorinţei trezită în ei. Apoi să-l întrebe pe copil: „Ce crezi că au câştigat toţi aceşti oameni? Nimic altceva decât ruşine. S-au făcut de râs şi de ocară în ochii lumii care-i va judeca aspru”. Făcând aceasta, tatăl îi va spori mult sila copilului faţă de spectacolele şi de muzicile deşuchiate.

Şi mai există unul: rugăciunea. Copilul trebuie învăţat să se roage cu căldură şi cucernicie. Şi să nu-mi spui că nu va voi, pentru că un copil care are o gândire corectă şi este şi plin de viaţă, se roagă cu uşurinţă. Exemple? Câte vrei: Daniel şi Iosif. Nu-mi spune că Iosif avea 17 ani. Gândeşte-te că el a reuşit să-şi atragă iubirea tatălui său mai mult decât ceilalţi fraţi, Iacov, nu era şi mai tânăr? Sau Ieremia. Daniel, nu avea doar 12 ani? Solomon, iarăşi tot 12 ani avea când a rostit acea minunată rugăciune. Iar tânărul Samuel îşi învăţa el însuşi învăţătorul. Să nu deznădăjduim! Unui copil nu-i place să se roage dacă este foarte tânăr ca suflet, nu ca vârstă, adică dacă sufletul lui nu este format. Un copil trebuie să înveţe să se roage cu cucernicie şi pe cât îi este posibil, să ia parte la privegheri. În general să ne străduim să-i insuflăm caracterul unui om sfânt. Un copil care nici nu jură, nici nu vorbeşte urât, nu înjură şi nu urăşte, ci în loc de toate acestea posteşte şi se roagă, va fi cu siguranţă un om foarte înţelept.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinţii şi educarea copiilor, Editura Agapis, 2010, pp. 79-80

Leave a reply

required