În timpul bolii trebuie mai întâi să ne silim a mulţumi lui Dumnezeu, iar atunci când sufletul gustă dulceaţa şi tihna pe care le aduce această mulţumire se grăbeşte singur spre ea, ca spre un liman. El se grăbeşte într-acolo fugind de valurile grele ale cârtirii, puţinătăţii de suflet şi întristării.

Prin multe necazuri se cuvine nouă a intra întru Împărăţia lui Dumnezeu. Pe cine iubeşte Domnul, aceluia îi trimite necazuri, şi acestea omoară inima alesului Său faţă de lume, o deprind să plutească în apropierea lui Dumnezeu. În toate necazurile, printre care se numără şi boala, următoarele doctorii aduce folos duhovnicesc şi mângâiere duhovnicească: încredinţarea în voia lui Dumnezeu, recunoştinţa faţă de Dumnezeu, mustrarea de sine şi recunoaşterea că suntem vrednici de pedeapsa lui Dumnezeu, aducerea aminte de faptul că toţi sfinţii au săvârşit calea vieţii lor pământeşti în pătimiri necontenite şi crâncene, că necazurile sunt paharul lui Hristos. Cel ce nu s-a împărtăşit de acest pahar nu e în stare să moştenească fericirea cea veşnică.

Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 160-161

Leave a reply

required