Părintele Teofil Părăian a fost un om al bucuriei, duhovnic odihnitor de oameni, cu zâmbetul neîncetat pe chip. Nevazator cu ochii trupești, se comporta la Sfânta Liturghie fără ajutor, asemeni unui om care nu este lipsit de vedere. Atunci când a fost întrebat „dacă nădăjduiește, cu ajutorul lui Dumnezeu, să vadă ceva în lumea cealaltă”, a răspuns: „Dacă Dumnezeu va zice către mine: „Să știi că eu și-n veșnicie pe tine tot așa te las!”, n-aș putea zice altceva, decât: „Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!”. Ar fi posibil să rostească aceste cuvinte? Da, de vom ține seama ca ori de câte ori s-a vorbit despre orbirea sa trupească, a spus: „și voi zice până la sfârșitul vieții mele și-n veșnicie, că așa a binevoit Dumnezeu”.

Leave a reply

required