Oamenii se tem că, dacă apără Ortodoxia, au necazuri: sunt daţi afară de la serviciu, sunt văzuţi ca nişte ciudaţi – le e frică că pierd, pur şi simplu, locul pe care-l au. Ce să facă oamenii? Cum să biruie această teamă? Pentru adevăr trebuie să şi mori, nu numai să-ţi pierzi serviciul.

Dar, dacă nu e vorba de adevăr, ci este vorba de o intervenţie oarecare, de un examen oarecare, atunci apără-te pentru locul ăla.

Dar, dacă nu se poate, în final, să te aştepţi… şi cu niciun chip… pentru că te aşteaptă o veşnicie neagră, o veşnicie, îngrozitor, vorba lui Coşbuc: „Nu de moarte mă cutremur, ci de veşnicia ei.” Pentru că ai avut ocazia să fii în fruntea unei veşnicii albe şi ai renunţat.

Nu ne jucăm! Viaţa nu e asta, decât arvunim pe cealaltă cu asta, adică cu viaţa de pe pământ. Şi repet ce-a spus Mântuitorul: „Şi veţi trece de la moarte la viaţă.” Viaţa atunci începe. Vă daţi dumneavoastră seama?

Nu cunoaşteţi bucuria care te cuprinde atunci când aperi adevărul – faţă de alte bucurii: că ţi-a mers bine la serviciu sau ţi-a mărit leafa. Asta e o bucurie care te renaşte… Şi pentru ce [să ne fie teamă – n.n.]?

Dragii mei, teama de moarte este o mare greşeală. Teama de moartea fizică… murim în câteva clipe. A murit cutare, a murit pe scaun. Ţi s-a oprit răsuflarea, în nişte secunde, şi ai terminat. Dar ce urmează? Ce gândiţi, că moartea vine să-i faci o cafea? Vine să te ia, nu-i chiar glumă! Dar cum te ia? Cum te duce?

Din testamentul părintelui Arsenie Papacioc: „Moartea nu înseamnă moarte”, (interviu realizat de Danion Vasile)

Leave a reply

required