Stând în biserică, îmi aşteptam şi eu rândul să vorbesc cu Părintele Arsenie. Nu era lume multă ca altădată şi Părintele nu era venit în biserică.

Stăteam în aşteptare şi numai că văd două persoane, soţ şi soţie, mai în etate, supăraţi, care s-au dus la părintele Bunescu, care slujea ca preot în biserica din satul Drăgănescu şi îi spun:

„Părinte, mi-au murit doi băieţi, unul a murit curentat, celălalt şi-a făcut seama (nu mai ştiu cum a zis, s-a spânzurat sau s-a otrăvit); putem da rugăciune pentru ei?” Pr. Bunescu a zis „Puteţi da, cum să nu” şi ei au făcut pomelnic şi l-au dat părintelui Bunescu. Nu a luat bine părintele Bunescu pomelnicul, că şi văd că intră Părintele Arsenie şi de la uşă, cum a intrat, a strigat: „Imediat să daţi pomelnicul înapoi şi să-l rupeţi, fiindcă îi faceţi numai rău, căci zice „Vai de mine ce-am făcut, vai de mine ce-am făcut.”

Noi am înţeles că rugăciunile pentru cei ce ajung în iad fără putinţă de întoarcere (sinuciderea e un păcat ce nu se iartă) îl trezesc pe cel adormit, îi răscolesc conştiinţa, îl fac să sufere fără ca această suferinţă să-i fie de folos, să-i fie curăţitoare, mântuitoare, fără să-l poată scoate vreodată din iad. Chiar eu am întrebat odată: „Părinte, care este păcatul împotriva Duhului Sfânt, de care scrie că nu se iartă niciodată?” „Un păcat este atunci când omul îşi face seama (se spânzură, se îneacă, se otrăveşte etc.)”. „Dar Părinte, întreabă cei doi soţi, nici pentru cel curentat nu putem da?” „Ba da mă, pentru el se poate, că curentul nu iartă.”

Mă, omul după ce moare, sufletele se duc la nişte locuri de aşteptare până la judecată (judecata finală). Şi mult se bucură de acolo când dă cineva rugăciuni pentru ei. Şi mă, sunt unii care se duc pe la mănăstiri şi dau rugăciuni şi-şi scot părinţii din iad, mă.” Şi zicând aşa, pr. Arsenie, fiind cu spatele către mine, deodată face stânga-împrejur şi ajunge cu faţa spre mine şi se uită la mine. Eu nu am zis nimic şi mă gândeam ce poate să fie gestul Părintelui. Şi m-am gândit, este adevărat că merg pe la mănăstiri şi toate pomelnicele le încep cu părinţii. Poate asta să fie.

De la acest subiect trece la altul şi eram foarte bucuros că-l vedeam pe părintele dispus să ne vorbească, şi eram foarte atenţi cu toţii, că ştiam că vorbele părintelui veneau ca din partea lui Dumnezeu şi le puneam la inimă.

Mărturii despre Părintele Arsenie Boca (despre rugăciunea pentru morţi şi despre lauda celor vii), 

http://poruncaiubirii.agaton.ro/

Leave a reply

required