Judecarea [aproapelui] înseamnă a judeca şi condamna pe cineva pentru un anume păcat. Sfântul Grigorie Teologul spune că „nimic nu este mai plăcut pentru oameni decât a judeca [faptele] altora“.

Iar Sfântul Ioan Gură de Aur observă că „judecata adusă [asupra oamenilor] a doborât suflete şi le-a dus la pierzanie“.

Apostolul Pavel îi înşltiinţează pe toţi că acela care judecă nu are nici o scuză; căci cu judecata cu care îl judecă pe aproapele [nu face decât] să se judece pe sine; pentru că pe cele pe care le judecă le săvârşeşte şi el însuşi. Gândeşte-te la aceasta, omule, tu, cel care îi judeci pe cei care fac cele pe care le săvârşeşti şi tu, o să scapi oare, de judecata lui Dumnezeu? Fiecare îşi duce povara sa.

De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur sfătuieşte, zicând: „Să nu ne facem pe noi înşine judecătorii aspri ai celorlalţi, ca să nu se ajungă să ni se ceară şi nouă socoteală; pentru că avem păcate mari care au nevoie de iertare; astfel, ar trebui mai degrabă să-i miluim pe cei care păcătuiesc foarte greu, ca să putem, la rândul nostru, să cerem din vreme milă pentru noi; cu toate că, oricât ne-am strădui, niciodată nu vom putea să dăruim atâta iubire de oameni câtă cerem de la Dumnezeu, Iubitorul de oameni… Iar cu cât cineva este mai aspru cu aproapele, cu atât mai mult va avea parte, la rândul lui, de asprime dumnezeiască. Să nu vorbim, aşadar, împotriva celorlalţi.“

Şi Domnul porunceşte: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?“

Sfântul Nectarie din Eghina, Cunoaște-te pe tine însuți sau Despre virtute, Editura Sophia, 2012, p.243-244

Leave a reply

required