Rugăciunea este cea mai însemnată dintre lucrările omeneşti, fiindcă prin rugăciune duhul omului intră în împărtăşire nemijlocită cu Duhul Cel Dumnezeiesc.

Prin rugăciune intrăm în împărtăşire cu însuşi Dumnezeu.

Cel a cărui rugăciune se face de o adâncime fără fund şi neobişnuit de lucrătoare, cel care a ajuns la rugăciunea cu care se ruga cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Serafim de Sarov, ştie preabine, din propria experienţă, cum are loc împărtăşirea cu Duhul Cel dumnezeiesc; ştie că oamenii primesc totul de la Dumnezeu cu ajutorul rugăciunii şi în rugăciune: aşa primesc şi îndreptarea cea adevărată a vieţii lor, şi pocăinţa, şi mângâierea, şi odihna, altfel spus tot ce este de trebuinţă omului ca să se mântuiască.

Nu este nimic mai însemnat decât rugăciunea; pe de altă parte, nimic nu este mai greu, fiindcă lucrările omeneşti sunt cu atât mai grele, cu cât sunt mai însemnate. Prin propriile noastre sforţări nu putem pricepe întreaga însemnătate a rugăciunii şi cu atât mai mult nu ne putem ruga în chip plăcut lui Dumnezeu. Toţi oamenii, până la unul, au nevoie în această mare lucrare de atotputernicul ajutor al Duhului Sfânt, fiindcă iată ce spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către romani: Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspinuri negrăite (Rom. 8, 26).

Sfântul Luca al Crimeei, Cuvânt în Duminica Vameşului şi Fariseului, Despre rugăciune, APOLOGETICUM, 2005

Leave a reply

required