Sufletul continuă să trăiască după ce părăsește trupul

După moartea omului, care sunt legăturile dintre suflet și lumea aceasta?

Deși sufletul este separat de trup, ipostasul omului încă mai există. Precum vedem în pilda bogatului Lazăr, el este conștient de statutul său, își cunoaște rudele care sunt încă în viață și le protejează. Astfel, după moarte, oamenii au grijă de cei dragi și se roagă la Dumnezeu pentru mântuirea lor.

Toate rugăciunile către sfinți se bazează pe acest adevăr. Bineînțeles, această legătură dintre suflet și persoanele vii este una spirituală, nu materială.

În Apocalipsa Sf. Ioan care descrie Sfânta Liturghie cerească, putem vedea relația dintre oameni și sfinți și rugăciunile lor pentru noi. De aceea, Părinții bisericești vorbesc în Sfânta Liturghie despre această Sfântă Liturghie necreată ce se săvârșește în Ceruri, în Templul necreat. Prin intermediul Sfintei Liturghii pătrundem în atmosfera Liturghiei cerești și ne pregătim pentru ea.

Fiecare simte iubirea și protecția sfinților, precum și a rudelor ce au părăsit această lume și își dorește să îi întâlnească. Un fiu duhovnicesc de-al meu era foarte fericit în ceasul morții pentru că, așa cum spunea el, avea să vadă această Împărăție Cerească.

Așadar, sufletul continuă să trăiască după ce părăsește trupul și nu intră într-o stare de inexistență. Dacă cineva a trăit în pocăință de-a lungul vieții, sufletul său după ce părăsește trupul, va intra în această Sfântă Liturghie cerească şi se va ruga ca un preot duhovnicesc pentru întreaga lume şi va aştepta învierea trupului. Apoi sufletul va intra în trup și ambele vor participa la sărbătoarea Învierii Cerești.

Ce sfat ar trebui să dăm apropiaților în ce privește atitudinea pe care  trebuie să o avem în ziua sau în momentul morții atunci când cineva este pe moarte,?

Procesul morții este unul extrem de important pentru fiecare om, pentru că are în față fie drumul spre mântuire fie drumul spre pierzanie. Din păcate în aceste condiții, majoritatea oamenilor au grijă numai de sănătatea fizică a rudelor și a prietenilor fără să țină cont și de drumul spre eternitate. De aceea ar trebui să avem grijă ca persoana aflată pe patul morții să se mărturisească, să primească Sfânta Euharistie, harul Domnului prin Sfântul Maslu și să ne asigurăm că face tot ceea ce este creștinește. În special, ar trebui să fim alături de cel drag în ultimele momente ale vieții sale prin rugăciune. Nu trebuie sa ne gândim doar la faptul că ne pierdem ruda, sau prietenul, ci că acesta trece de la un tip de existență (cu trup și simțuri) la un altul, fără trup. Așadar în acel moment avem nevoie de multă rugăciune.

Îmi amintesc că în ultimele clipe de viață ale duhovnicului meu, stăteam lângă patul său și nu mai puteam face nimic pentru el decât să mă rog Domnului ca sufletul său să fie primit de către îngeri. O mătuşă de-a mea a crezut că eram trist atunci când mă rugam. Însă eu doar mă rugam, pentru că acel moment este important, este sfânt.

În general, trebuie să experimentăm zi de zi întrucât, așa cum ne învață Sf. Ioan Gură de Aur, viața este un „han“. Am intrat în acest han, trăim în el, dar trebuie să avem grijă să plecăm cu bună speranță, fără să lăsăm nimic în urmă dacă nu vrem să pierdem ce am avut aici. Mai mult decât atât, toți creștinii ar trebui să înțeleagă că moartea a fost înfrântă prin Cruce și prin Învierea lui Iisus Hristos și că comuniunea cu Hristos este o continuă transcendență a morții și a fricii de moarte, că părăsirea trupului de către suflet este drumul spre Împărăția  Cerurilor și spre întâlnirea cu Hristos, cu Maica Domnului și cu sfinții, iar că sufletul se va întoarce la trupul ce va învia și va trăi veșnic, ducând traiul pe care l-a dus și pe pământ.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că de la momentul morții și în special după Judecata de Apoi există două posibilități: cei care sunt în comuniune cu Hristos vor trăi în „fericirea veşnică“ iar ceilalţi în „chinuri eterne“. Deci toată lumea se va bucura de o „viață veșnică“. Diferența este cine se va bucura de „fericire“ şi cine va trăi în „chinuri“.

De aceea, sfatul nostru pentru rudele și prietenii celor aflaţi pe patul morţii este să creadă în Hristos şi să aibă încredere că nu suntem doar cetăţeni ai acestei lumi ci suntem mai degrabă nişte călători ghidaţi spre adevărata lor ţară adică Împărăţia Cerurilor. Cetăţenia noastră este în cer.  Ar trebui să ne umplem de dorinţa arzătoare pentru ţinutul ceresc.

Traducerea şi adaptarea: Lucian Filip; sursa: johnsanidopoulos.com

Leave a reply

required