Un ultim mod în care ne putem ruga ţine de utilizarea, mai mult sau mai puţin continuă, a rugăciunii rostite cu vocea, care serveşte ca un cadru sau ca un baston de-a lungul zilei şi vieţii noastre.

Mă gândesc aici la ceva care este întrebuinţat mai ales de ortodocşi. Este ceea ce noi numim „Rugăciunea lui Iisus”, o rugăciune centrată pe numele lui Iisus. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.” Această rugăciune este folosită de călugări şi de maici, dar şi de laici.

Este rugăciunea statorniciei, fiindcă nu este discursivă – nu trecem de la un gând la altul -, ci o rugăciune care ne pune faţă către faţă cu Dumnezeu printr-o mărturisire de credinţă care-L priveşte pe El şi defineşte o situaţie care ne priveşte pe noi. Este mărturisirea de credinţă care, potrivit judecăţii majorităţii nevoitorilor şi misticilor ortodocşi, este un rezumat al Evangheliilor în ansamblul lor.

Mărturisim Stăpânirea lui Hristos, dreptul lui suveran asupra noastră, faptul că El este Domnul şi Dumnezeul nostru, iar aceasta presupune că toată viaţa noastră ţine de voinţa Lui şi că ne încredinţăm voii Lui şi nu altcuiva. Aceasta înseamnă pentru noi numele „Iisus”, prin care mărturisim realitatea întrupării şi tot ceea ce reprezintă ea. În Hristos vedem Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu în legătura dintre Vechiul şi Noul Testament, pe Unsul lui Yahwe. Urmează desăvârşita mărturisire de credinţă, a ceea ce este El: Fiul lui Dumnezeu.

Aceasta nu este doar o mărturisire de credinţă în Iisus Hristos, ci şi una în Treime, fiindcă El este Fiul Tatălui şi nimeni nu poate recunoaşte în profetul din Galileea pe Fiul întrupat al lui Dumnezeu dacă nu-l învaţă Duhul Sfânt să vadă, să înţeleagă şi să se încredinţeze acestei descoperiri. Aşa că aici avem o a patra mărturisire care ne îngăduie să stăm faţă către faţă cu Dumnezeu întru adevăr şi să mărturisim în duh (In. 4, 23). Şi la urmă vine „miluieşte-ne pe noi”. „Miluieşte-ne” este termenul românesc pentru „eleison”. Când spunem, la unele slujbe, „Kyrie eleison” spunem de fapt tocmai asta: „Doamne miluieşte”.

Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, pp. 78-79

Leave a reply

required