Mărturisirea păcatelor e începutul cultivării sufletului, adică al pocăinței și pregătirii ca să primească cineva în sine cuvântul lui Dumnezeu care poate să mântuiască sufletele noastre.

Căci și plugarii de aceea au inventat aratul, pentru că acesta scoate din sânul pământului rădăcinile sălbatice și-l face în stare să primească semințele și răsadurile noastre.

Același lucru îl face și mărturisirea ogorului cuvântător al inimii: dezgroapă și scoate patimile rele din ascunsul ei și o face gata spre primirea sfintelor semințe și în stare de cultivarea și purtarea roadelor virtuților. Căci așa cum după căderea lui Adam pământul a ajuns să nască spini și pălămidă (Fc 3, 18) și celelalte plante nefolositoare, tot așa și inima omului a ajuns să nască patimile și gândurile de rușine și rele, și păcatele care ies din ele.

De aceea e necesar, fraților, ca fiecare din noi să aibă un părinte duhovnicesc și să vină la el cu credință, să se smerească înaintea lui și să-i vestească patimile rele ale inimii și, primind medicina duhovnicească, să scoată din suflet spinii și pălămida păcatului, pe care fiecare din voi le-ați crescut la sân prin viață pătimașă și iubitoare de plăcere, și așa să vă plecați urechile la învățătura Duhului și să ascultați la cele propovăduite și spuse înainte de noi spre folosul comun, iar prin iertarea și binecuvantarea de la noi să vă împăcați cu Cel care din neasemănata Sa iubire de oameni a plecat cerurile și S-a pogorât și a aruncat semințele mântuirii în inimile celor ce-L ascultă.

Nimeni dintre voi să nu se abțină de la acest început al pocăintței, căci cum va înainta mai departe și va progresa mai bine, dacaă nu s-a atins nici măcar de începutul virtuților?

Sfântul Grigorie Palama, Împărtășirea continuă cu Sfintele Taine. Dosarul unei controverse – mărturiile Tradiției,

Editura Deisis, Sibiu, 2006

Leave a reply

required