Este pârghia care-l mișcă pe om și locul pe care se sprijină și face ce vrea. „Dați-mi un punct de sprijin și voi mișca pământul”, a spus Arhimede. Omul mișcă și cerul, și pământul.
Îi coboară din cer pe demoni și îi înalță de pe pământ la cer. Singurul lucru pe care nu-l poate face starețul (unei obști) (sau preotul unei comunități) este să schimbe voia unui om. Tocmai de aceea lucrează și orânduiește lucrurile potrivit cu voința ucenicului.
Numai dacă ucenicul i-a încredințat toate, poate și el să le facă pe toate, pentru că atunci Dumnezeu este lăsat liber. Dar, de cele mai multe ori, le rânduiește pe toate potrivit cu voința ucenicului.
Întreabă ucenicul: „Câte komboskinii să fac, Părinte?” Starețul îl scrutează ca să vadă câte vrea. Vrea trei? „Trei, copilașul meu, îi răspunde, și mai vedem după aceea.” Și de la trei poate să ajungă la trei sute și la trei mii, întotdeauna potrivit cu ce vrea ucenicul. Între un răspuns și altul al Starețului la o întrebare de-a ucenicului se poate să fie o distanță cât de la pământ la cer.
Tot atât de mult poate să difere și voința aparentă a omului de cea care este cu adevărat. De aceea, să fim cinstiți cu noi înșine. Să ne uităm întotdeauna la ce vrem în sufletul nostru. Nici o putere nu se poate împotrivi acestei puteri subterane înfricoșătoare pe care o avem în noi și care este sinele nostru.
Nici rugăciunile sfinților, nici Dumnezeu nu ne poate ajuta când noi vrem ceva.
Și cel mai mic lucru dacă-l vrem, în cele din urmă o să facem ceea ce vrem. Așa suntem noi, oamenii.
Chiar și toată Sfânta Treime să fie plecată peste noi, nu va putea să scoată nimic. Atât de dură este voia omului, încât nu se schimbă deloc prin rugăciunile sfinților și voia lui Dumnezeu.
Este un monstru înfricoșător pe care-l avem înlăuntrul nostru.
Astfel, ceea ce ni s-a dat pentru mântuirea noastră devine acum catastrofa noastră. Mântuirea noastră se realizează prin indentificarea voinței noastre cu voința lui Dumnezeu, iar catastrofa noastră prin deosebirea voinței noastre de voința lui Dumnezeu.
Lucrurile ne vor conduce atunci spre ceea ce înțelegem, credem și acceptăm. Toate vin în modul cel mai firesc și facem lucrul pe care-l vrem. Găsim îndreptățiri, dovezi, de toate.
Așadar, rugăciunea noastră nu poate intra în voința altuia, nici chiar într-a noastră. Oricât m-aș ruga, dacă nu vreau să mă mântuiesc, nu mă mântuiesc. De aceea, trebuie ca mereu să ne cercetăm sinele, să fim cinstiți, să-l întrebăm ce vrea.
Arhm. Emilianos Simonopetritul – Tâlcuire la Viața Cuviosului Nil Calavritul – Editura Sf. Nectarie 2009