Rugându-se odată Cuviosul Paisie pentru un tânăr ce era luptat de duhul curviei, iată că i se arată de năpraznă Îngerul Domnului, având diavolul legat cu lanţuri şi i-a zis: “Ia-l pe acesta şi ceartă-l cum vrei.” Iar diavolul a zis către dumnezeiescul Paisie: “Vai mie! Până când mă munceşti cu rugăciunea ta şi-i păzeşti prin ea pe toţi cei ce locuiesc în pustia aceasta?”
Şi a zis Cuviosul Paisie către diavol:

“Spune-mi mie, pentru ce-l ispiteşti pe tânăr luptându-l pe dânsul cumplit? Şi pentru care pricină lupţi dintru început pe cei ce se nevoiesc cu atâta nebunie şi sălbăticie?”.

Iar diavolul i-a răspuns:

“Eu nu mă apropii de noii începători, când încep nevoinţele faptei bune, că darul lui Dumnezeu nu-mi dă loc să mă apropii de dânşii, fiindcă se nevoiesc atunci cu mare fierbinţeală. Iară după ce se duce de la dânşii dumnezeiescul dar, atunci mă apropii eu de dânşii şi-i stăpânesc ca pe un vânat gata, şi-i am pe ei ca pe o jucărie.”

Şi acestea le zicea diavolul nevrând şi îndată a fugit. Iară monahul cel tânăr s-a slobozit de supărarea dracului.

***

Un frate s-a dus la Marele Paisie ca să-l vadă şi aflându-l pe dânsul dormind şi având ca păzitor pe un înger prea frumos, s-a minunat acel frate şi a zis: “Întru adevăr Dumnezeu păzeşte pe cei ce nădăjduiesc spre Dânsul.” Şi s-a dus de acolo slăvind pe Dumnezeu cel ce slăveşte pe cei ce-L iubesc pe Dânsul.

Leave a reply

required