Iubirea niciodată nu se trece. Fie ele profeţiile: pieri-vor; fie ele limbile: înceta-vor; fie ea ştiinţa: pieri-va. (I Corinteni 13, 8)

Apropierea Anului Nou ne poartă de obicei gândul către scurtimea a tot ce este pământesc. Cred totuşi că acest mo­ment al anului ar trebui să ne aducă aminte de ceea ce „nici­odată nu se trece”. Când anii se scurg unul după altul în eter­nitate, nu-mi pare rău de ceea ce ia cu sine anul care se înche­ie, mă mir mai degrabă de ceea ce lasă în urmă. O asemenea senzaţie va fi avut şi Apostolul Pavel. El considera ceva firesc ca profeţiile să piară, limbile să înceteze, ştiinţa să piară şi ea, dar este bucuros să constate că „iubirea niciodată nu se tre­ce”, afirmaţia sa căpătând un accent triumfător.

Şi noi, încheind acest an, să încercăm să ne amintim da­că şi în ce fel am devenit mai bogaţi sufleteşte pe durata lui, nu pentru un răstimp, ci pentru totdeauna.

Există ceva asupra căruia timpul nu are putere. Inima omului. Toate celelalte se istovesc, se uzează: puterea ne trădează, capacităţile spirituale se diminuează, memoria slăbeşte. Inima rămâne tânără, ea nu-şi poate pierde capa­citatea de a iubi, este capabilă să rămână larg deschisă pen­tru tot ce este înălţător şi frumos, vibrează la fiecare necaz, la fiecare durere. Inima omului este ca un arbore, care nu se îndoaie în furtună sau pe vreme rea, ci rămâne verde, slo­boade frunze şi flori chiar şi în gerul iernii.

Veşnica iubire a lui Dumnezeu, care a făcut să apară pe cer curcubeul după potop, nu s-a schimbat, a fost şi a ră­mas aceeaşi. Ochiul Dumnezeului iubirii nu s-a împăien­jenit, puterea Lui nu a slăbit; cerul şi pământul vor dispărea, dar iubirea va rămâne în veci.

Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 418

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.