Marele Prooroc David, zicea: „Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine, ziua şi noaptea” (Ps, 41, 3).

O, fericit suflet al Proorocului, încăperea şi sălaşul Sfântului Duh! în fiecare zi şi noapte plângea. Iar noi nici măcar un ceas nu voim să ne umilim şi să ne pocăim.

O, câtă bucurie se face în cer, când omul păcătos pe pământ va lăcrima şi va lepăda obiceiul cel rău şi va urî păcatul şi va zice: „Spre toate poruncile Tale m-am îndreptat, toată calea nedreaptă am urât.” (Ps: 118, 128).

Să nu fii obraznic, ca să nu fii urât de toţi, să nu-ţi pricinuieşti semeţie, să nu dai odihnă niciodată trupului tău, ca să nu se facă greutate sufletului tău, defăimarea să nu-ţi răpească dorirea ta, deznădăjduirea să nu-ţi încuie pocăinţa ta, trufia să nu te tragă în jos de la ceruri, să nu vădească grăirea cele ascunse ale tale, invidia ta, să nu întunece pe cineva. Nebunia să nu orbească priceperea ta.

Să nu întunece trândăvia, înţelepciunea ta, să nu domnească prostia peste mintea ta, nesocotinţa să nu schimbe chibzuinţă ta, nici altceva din cele oprite, tăinuindu-se de minte, să intre pe ascuns în inima ta şi să te fure de la împărăţia lui Dumnezeu. Ci, trezeşte-te, după cum este scris, cugetând ziua şi noaptea, ca nu cumva cel rău să afle mintea ta deşartă de cugetarea cuvintelor lui Dumnezeu şi să-şi semene, întru dânsa, sămânţa sa.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, pp. 446-447)

Leave a reply

required