După mine, închisorile au fost temeliile de regenerare a creştinăţii noastre. Adică, ceea ce trebuie să urmărim este străduinţa de bună voie: să te pui pe post, să te pui pe priveghere, să te pui pe rugăciune şi să trăieşti în numele Domnului. Să se simtă prezenţa ta oriunde eşti. Aşa, mâncare – de trei ori pe zi; ascultare – dacă poţi lasă-l pe fratele – şi aşa mai departe…Care este motivul pentru care nu se mai poate îndrepta viaţa duhovnicească?
Pentru că a slăbit dragostea între fraţi şi nu se mai poate înţelege om cu om. Şi, fără unitate, cum să mai reclădeşti ceva?
Ce să facem ca să păstrăm dragostea şi unitatea dintre noi?
Este nevoie de multă rugăciune, căci rugăciunea întreţine buna noastră înţelegere. Acum, însă, ne îngrijim mai mult de cele materiale, decât de cele duhovniceşti. Înainte, forţele răului erau legate cu rugăciunile marilor trăitori; rugăciunea lor avea o mare putere. Şi încă n-a slobozit Dumnezeu puterea satanei, căci lumea este nepregătită… Forţa diavolului stă în patimile şi relele noastre.

Ne vorbeşte Părintele Iustin Pârvu, Petru Vodă, 2011, pp. 67-68

Leave a reply

required