În timp ce se citeşte în biserică, poţi să spui rugăciunea lui Iisus dacă ai o stare duhovnicească mai înaltă, iar dacă nu ai, atunci trebuie să urmăreşti psalmodierile şi citirile de la strană. La fel este şi la sfânta Liturghie.
De multe ori omul este răpit în extaz si trăieşte mai profund cuvintele: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”. Şi atunci îşi spune sieşi: „Unde merg? Să-L primesc pe Dumnezeu”. Când conştientizezi aceasta, atunci te bucuri.

Dacă ai avut înainte de aceasta bucurie, atunci nu poţi să te apropii de Sfânta împărtăşanie decât cu lacrimi, cu lacrimi de bucurie. Iar dacă ai avut lacrimi de tristeţe, atunci spui: „Dumnezeul meu, iartă-mi păcatele mele. În mila Ta, în milostivirea Ta, în dragostea Ta nădăjduiesc. Ne-ai spus că eşti «Dumnezeu iubitor de oameni, îndelung-răbdător şi mult-milostiv» (Ieş. 4, 6). Tu ne-ai spus aceste cuvinte. Pe ele mă sprijin si mă înfăţişez înaintea Ta cu nevrednicie”.
Mulţi dintre părinţii de la Katunakia, atunci când veneau la Sfânta Liturghie să se împărtăşească, nu vorbeau nimic, ci doar vedeai lacrimile curgând pe obrajii lor. Un astfel de bătrân toată Liturghia nu vorbea nimic, ci stătea cu capul plecat, iar când venea să se împărtăşească, fie cădea în extaz, fie ajungea la o mai adâncă înţelegere a milostivirii lui Dumnezeu.
Pentru că în dar ne-a dat Botezul, în dar ne-a dat Trupul şi Sângele Său, în dar ne dă şi Raiul. Dumnezeu vrea de la noi numai inimă curată, vrea să-L căutam numai pe El. Dumnezeu nu vrea ca în inima noastră să existe împătimiri faţă de cele pământeşti, ci vrea ca numai El să împărăţească. Iar dacă vom putea împlini acest lucru, atunci uşor vom reuşi să facem şi rugăciunea inimii.

Ierom. Iosif Aghioritul, Stareţul Efrem Katunakiotul, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, pp. 217-218

Leave a reply

required