Vorbind despre Dumnezeu ca dragoste, părintele scrie că s-a încredinţat pe deplin de acest adevăr. Un loc al epistolei sale este deosebit de limpede:

„De mult m-am încredinţat că Dumnezeu este dragoste, după care în­setează fiecare dintre noi. M-am încredinţat că ne caută, ne cheamă şi că această dragoste a Lui pentru noi nu se schimbă atâta vreme cât nici noi nu ne schimbăm faţă de El, că încearcă întotdeauna să ne dobândească prin darurile Sale.”

Această cunoaştere a lui Dumnezeu i-a deschis orizontul duhovnicesc, aşa încât a fost condus la concluzia că necunoaşterea adevăratului Dumnezeu es­te o stare tragică pentru om. Înainte nu-l preocupau celelalte întâmplări sau situaţii tragice ale vieţii omului pe cât îl preocupa faptul că oamenii îl ignoră pe Dumnezeu:

„Cel mai tragic dintre toate nu este, după părerea mea, că oamenii su­feră, ci că mor fără să-L cunoască pe Dumnezeu.”

Această cunoaştere a lui Dumnezeu care provine prin vederea dumneze­ieştii lumini, prin vederea adevăratului Dumnezeu, nu este o cunoaştere te­oretică, ci este o cunoaştere ce preface întreaga existenţă a omului şi îi creşte dorinţa pentru o comuniune mai adâncă şi mai mare cu El. Omul, în situaţia aceasta, trăieşte veşnicia, cu toate consecinţele ei.

(Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de pr. Șerban Tica, Editura Sophia, București; Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011, p. 147)

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.