Încăpățânarea este opinia neclintită și de neschimbat a celui îndărătnic. Omul încăpățânat nu ascultă decât de propria sa părere și se luptă din răsputeri pentru a și-o impune, cu toate că este nechibzuită și puerilă; este ignorant și vulgar.

Aristotel spune: „Îndărătnicii sunt cei care nu-și urmează decât propria lor opinie, cei ignoranți și mitocani” (Etica nicomahică).

Cei încăpățânați sunt înfumurați, iubitori de vrajbă, îndărătnici, necruțători, certăreți, egoiști și ambițioși. Persistă să-și impună opinia lor în detrimentul adevărului și a ceea ce este într-adevpăr de folos. Nu le pasă de adevăr, de ceea ce este corect și drept; contrazic pe toată lumea în aceeași măsură, dar nu au obiceiul să contrazică în chip întemeiat.

Cel încăpățânat nu poate să-și facă prieteni, deoa­rece este respins de toți. Ca membru al unei comu­nități, este nesuferit; prin încăpățânarea lui zădăr­nicește toate întrunirile. Ca partener de afaceri, este ireconciliabil, ca soț, este tiran și ca reprezentant al puterii, este foarte primejdios, pentru că nu acceptă nici un sfat din partea nimănui. Omul încăpățânat cade în multe rele și adesea îndărătnicia nu-l adapă decât cu amărăciune.

Sfântul Nectarie din Eghina, Cunoaște-te pe tine însuți sau Despre virtute, Editura Sophia, 2012, p. 264-265

Leave a reply

required