Grăirea în deșert înseamnă cuvântul de prisos, adică nefolositor și zadarnic.

Cel care grăiește în zadar este un om needucat, cu un comportament necizelat și un caracter deplorabil; este preocupat de lucruri neimportante și mărunte, iar cuvinte­le îi sunt lipsite de înțelepciune; vorbește nepotri­vit și face greșeli, spune vorbe goale și nu-i pasă de [timpul] aproapelui sau când se pune pe vorbă; nu există nici cântar, nici măsură pentru cuvintele sale și nici rigoare în spusele lui; este flecar și guraliv și vorbește necugetat și prostește.

Gura o ia înain­tea minții și însăilează cuvintele între ele fără nici o coerență logică. Alunecă mai mult cu limba decât [cu piciorul] pe un teren alunecos. Cel ce grăiește în deșert își pregătește sieși multe suferințe.

Sfântul Nectarie din Eghina, Cunoaște-te pe tine însuți sau Despre virtute, Editura Sophia, 2012, p.408-409

Leave a reply

required