Nu putem trăi fără treburi și ocupații. Dumnezeu ne-a dat puterea de a lucra, care trebuie exersată. De aceea, fiecare își are treburile și ocupațiile lui. Acestea cer atenție, dar, pe de altă parte, sporirea morală, care este cea mai importantă, cere ca atenția să ne fie mereu îndreptată la Dumnezeuu.
Cum să le punem de acord? Trebuie să îndeplinim toate treburile și ocupațiile ca și cum ar fi lucrări dumnezeiești, pe care ni le-a dat Dumnezeu și să I le închinăm Lui. Când vom lucra astfel, nu ne vom depărta atenția de la Dumnezeu, pentru că vom fi însoțiți de grija ca ceea ce facem să-I fie plăcut Domnului.
Pentru ca treburile și ocupațiile să nu ne răpească toată atenția, trebuie să le facem fără pasiune, fără să ne atașăm de ele. Trebuie să ne câștigăm această deprindere, încordându-ne în permanență și spunându-ne că facem ceea ce facem nu pentru că la aceasta ne stă sufletul, ci din datorie. Iar ce anume se cuvine să facem și îndemnul către acea lucrare trebuie preluate din sfera celor dumnezeiești. Atunci, îndeletnicirea cu diverse treburi va fi și conștiincioasă, și despătimită – despătimită nu în van, ci îndreptată, astfel, chiar spre Dumnezeu. Astfel, când vom trece la rugăciune, ne va fi lesne să nu le mai dăm nici o atenție.
Ba chiar ele se vor desprinde singure din atenția noastră, imediat ce le vom lăsa deoparte. Toate acestea nu trebuie să fie despărțite de deprinderea câștigată, ci să se facă în prezența lui Dumnezeu și cu sentimente de evlavie.
Extras din VIAȚA LĂUNTRICĂ
de Sfântul Teofan Zăvorâtul.
Ed. Sophia, 2000
p. 129