Sfântul Nil Sinaitul răspunde: „Grija de multe este o istovire a sufletului.” Ea este o stare de plictiseală, tristeţe, apăsare duhovnicească, o împuţinare a inimii însoţită, uneori de o mare scârbă. Grija de multe este înainte mergătoare a deznădejdii. Aşa cum zilele de toamnă întunecate şi ceţoase sunt prevestitoare ale iernii, tot astfel grija de multe cea de nebiruit, dacă prinde putere conduce către deznădejdea cea ucigătoare.Orice stare întunecată este primejdioasă pentru suflet. În întuneric şi în ceaţă lupul se aproprie cel mai uşor de stână. În întunericul grijii de multe vrăjmaşul mântuirii noastre năvăleşte cu foarte mare izbândă. „Sufletul care este descurajat (de grija de multe) – continuă sfântul Nil Sinaitul, – nu va sta cu bărbăţie împotriva ispitei”.

De aceea Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc mereu să ne păzim îndeosebi şi cu multă stăruinţă de duhul grijii de multe. Ei ne însufleţesc cu credinţă că Dumnezeul nostru este bun, iubitor de oameni şi Atotputernic, fiind întotdeauna pregătit să ne ajute în lupta noastră împotriva năvălirilor celui rău.

După Sfântul Ioan Gură de Aur „grija de multe exagerată este mai vătămătoare decât orice acţiune demonică, pentru că şi demonul atunci când stăpâneşte pe cineva îl stăpâneşte prin grija de multe. Dacă nimiceşti grija de multe, nici demonul nu va putea să-ţi pricinuiască ceva vătămător”. Noi avem marea datorie de a ne păzi sufletul de vrăjmaşul demon. Diavolii ne asaltează din toate părţile: de aici năvălesc cu ispitele trupeşti, de dincolo – cu lăcomia şi îmbuibarea pântecelui. Din al treilea loc – cu slava deşartă şi mândria, din al patrulea cu pizma şi ura, din al cincilea cu nehotărârea şi răcirea întru credinţă, din al şaselea cu diferite neplăceri din partea oamenilor celor răi şi altele. Din toate părţile ne pândesc diavolii – vrăjmaşi ai sufletului nostru. Noi trebuie să ne îmbărbătăm, dacă dorim să ne luptăm cu izbândă. Cădem în decurajare, suntem pierduţi!

Un oraş poate să reziste şi unui asalt de lungă durată. Însă dacă se răceşte întru el duhul de luptă, el va fi sortit pieirii. Dacă rabdă cu bărbăţie muncile asaltului şi se împotriveşte cu eroism, el poate să aştepte ajutor din afară, prin care va pune pe fugă pe vrăjmaşi. Însă dacă se descurajează, dacă se predă în mâinile vrăjmaşilor, devine el însuşi pricină de a fi jefuit şi ruinat. Tot astfel este şi în viaţa duhovnicească. Atâta timp cât ne împotrivim cu îndrăzneală nicicum nu vom pieri. Pentru că Dumnezeu în chip nevăzut se află lângă noi şi ne ajută tainic. Dacă însă pierim cu duhul, noi singuri deschidem porţile sufletelor noastre vrăjmaşului.

Grija de multe este predare de bună voie. Nimeni dintre aceia care au stat fără preget de strajă şi au apărat cetatea sufletului lor de vrăjmaşii demoni nu au căzut sub stăpânirea lor. Un oraş chiar de se împotriveşte, poate să nici nu primească ajutor din afară, dacă Dumnezeu a hotărât să-l pedepsească pentru mulţimea nelegiuirilor lui. Însă sufletul oricât de păcătos ar fi, fără tăgadă va primi ajutor, ajunge numai să nu se descurajeze (să cadă în grija de multe) şi cu bărbăţie să se lupte cu vrăjmaşii săi. Dacă acesta doreşte din toată inima să se izbăvească de demoni Dumnezeu va înfăptui aceasta. Căci El nu doreşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă nelegiuitul de la calea lui cea rea şi să fie viu (vezi Iezechiel 33, 11). Întreaga taină a mântuirii constă în dorinţa noastră puternică şi în hotărârea fermă de a ne mântui. Din partea lui Dumnezeu totul este înfăptuit şi tot ceea ce este necesar pentru mântuirea noastră se va face. Chestiunea constă doar în faptul – dacă noi săvârşim cele necesare mântuirii noastre. Căci Dumnezeu mântuieşte pe aceia care însetează după mântuire şi care se nevoiesc să o capete.

În Psaltire chiar Sfântul Duh a mărturisit cu tărie şi precizie aceste idei. Acolo citim: Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El, de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr, voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi şi îi va mântui pe dânşii (Ps. 144, 18-19). Dacă iubeşti pe Domnul şi cu rugăciune fierbinte ziua şi noapte strigi către El, poate El să nu te izbăvească de asalturile demonilor? Ca să zdrobească faptele diavolului (vezi 1 In. 3, 8), Dumnezeu a trimis pe Unul-Născut Fiul Său, Care din dragoste pentru noi a murit pe Cruce pentru mântuirea noastră! Cum este cu putinţă ca El să-ţi refuze ajutorul, când El Însuşi jinduieşte să ţi-l dea şi aşteaptă numai să strigi din toată inima către El! Pentru cei ce nădăjduiesc cu adevărat în Domnul sunt valabile cuvintele Psalmistului: Ridicat-am ochii mei la munţi, de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul. Nu va lăsa să se clatine piciorul tău, nici nu va adormita Cel ce te păzeşte… Domnul te va păzi pe tine de tot răul; păzi-va sufletul tău. Domnul va păzi intrarea ta şi ieşirea ta de acum şi până în veac. (Ps. 120).

Arhim. Serafim Alexiev, Izbăvirea de păcate. Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia, București, 2008, Traducere din limba bulgară de Gheorghiță Ciocioi

Leave a reply

required