Dacă nu este înviere creştinii sunt cei mai de plâns în lumea aceasta, zice Sfântul Pavel. De ce? Pentru că dragostea lui Hristos este, în lumea aceasta, totdeauna răstignită. Viaţa noastră va fi o suferinţă necurmată, câtă vreme lumea, în întregul ei, nu va fi mântuită.

Devenim creştini pentru că “Dumnezeu este dragoste”, iar nu pentru că aceasta ne uşurează cariera pământească. În viaţa creştină fericirea noastră nu este decât Hristos, conştiinţa că El este adevărul, şi nimic altceva.

Într-o zi un om în trecere pe la Muntele Athos a pus această întrebare mai multor Stareţi: “Care este lucrul cel mai însemnat în viaţa noastră?” De fiecare dată i s-a răspuns: “Dragostea dumnezeiască; a iubi pe Dumnezeu şi a iubi pe aproapele”. El a zis: “Eu nu am dragoste nici pentru rugăciune, nici pentru Dumnezeu, nici pentru ceilalţi. Ce-i de făcut?” Apoi a hotărât de la sine: “Voi face ca şi cum aş avea această dragoste”. Treizeci de ani mai târziu Duhul Sfânt i-a dat harul dragostei.

Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 29

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.