Arhimandritul Epifanie: Îmi aduc aminte de o povestire populară, cu multe învăţăminte: era un om foarte bogat, iar la marginea domeniului său locuia un familist sărac, care făcea eforturi să supravieţuiască.

Acesta muncea cu ziua şi avea mulţi copii, însă bucuria împărăţea în mijlocul acestei case. La un moment dat, bogatul s’a hotărât să-l ajute pe sărac. A luat un săculeţ plini cu bani de aur şi i l-a dus.

De obicei, în fiecare seară, în casa săracului, după masă, copiii cântau, râdeau şi se jucau. În seara aceea se aşternuse o tăcere adâncă. Casa săracului ajunsese asemenea unui mormânt tăcut. Bogatul, obişnuit să audă strigătele copiilor, râsetele şi cântecele lor, era derutat că nu se mai auzea nimic. Şi-a ascuţit urechile, aştepta, aştepta… dar degeaba.

După puţin timp, în loc să audă cântece, a auzit ţipete, certuri. Începuseră să se facă auzite tot felul de proteste, bombăneli. Tatăl spunea: „Cu banii ăştia o să cumpărăm o casă mare, mai încăpătoare, pentru noi.” Mama spunea: „Să-i păstrăm pentru când se vor mărita fetele.” Cel mai mare dintre copii, care avea o barcă de pescuit, spunea: „Renunţaţi la toate acestea, ca să-mi pot lua o barcă mai bună, cu care să prind peşte mai mult!” Celălalt frate îşi dorea altceva. Şi aşa, în puţină vreme, au ajuns să se bată, cărându-şi unul altuia pumni cu nemiluita, moment în care tatăl a strigat: „Opriţi-vă o clipă! Să ne liniştim.” A apucat săculeţul, s’a dus la bogat şi i-a spus: „Ia-l înapoi, fratele meu. Mi-ai adus bani şi ai alungat bucuria din familia mea.” Şi săracul s’a reîntors la casa sa. În seara următoare, s’au auzit din nou glasurile voioase şi cântecele copiilor.

De multe ori, bogăţia şi grijile aduse de ea răpesc bucuria vieţii pe care bogaţii cred că o au.

 Ahimandritul Epifanie Theodoropulos, Toata viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, Bucureşti, 2010

Leave a reply

required