Un oarecare grădinar, anume Ioan, era foarte milostiv faţă de străini. Că lucra în grădină şi toată osteneala sa o da ca milostenie, ţinând numai cele câte erau de trebuinţă pentru sine.

Iar, mai pe urmă, i-a pus diavolul în minte un cuget, zicându-i: „Adună-ţi ţie puţini arginţi pentru când vei îmbătrâni, sau te vei îmbolnăvi și vei avea nevoie de bucate.” Și așa, adunând, a umplut o ulcică de arginţi.

Deci, i s-a întâmplat lui de s-a îmbolnăvit şi-i putrezea un picior al lui şi şi-a dat argintul la doctori pentru vindecare, dar tămăduire n-a câştigat. Iar, mai pe urmă, a venit la dânsul un doctor iscusit şi i-a zis: „De nu-ţi vei tăia piciorul tău, apoi tot trupul tău va putrezi.” Deci, s-a învoit ca să-i taie piciorul. Iar, într-acea noapte, și-a adus aminte şi s-a pocăit de relele ce a făcut şi, suspinând, plângea, zicând: „Adu-ţi aminte, Doamne, de lucrurile mele cele dintâi pe care le făceam, lucrând și le dam milostenie”.

Și, acestea zicând el, a stat înaintea lui îngerul Domnului şi i-a zis: „unde sunt arginții tăi, pe care i-ai adunat?” Atunci, dându-şi seama, a zis: „Greşit-am Doamne, iartă-mă pe mine şi, de acum, nu voi mai face aşa.” Atunci îngerul s-a atins de piciorul lui şi îndată s-a vindecat.

Iar dimineaţa, sculându-se, s-a dus în grădină ca să lucreze. Şi a venit doctorul să-i taie piciorul şi a zis: „Unde este Ioan?” Şi i-au spus lui: „De dimineaţă s-a dus la grădina sa”. Iar doctorul, înspăimântându-se, s-a dus la grădină şi l-a văzut pe el săpând pământul. Şi a proslăvit pe Dumnezeu, zicând: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui de Dumnezeu”.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, pp. 227-228)

Leave a reply

required