Adevărata smerenie lucrează în chip cu totul deosebit. Iată o pildă:

Un monah oarecare, având adâncă smerenie și viață sfântă, a sosit în vizită la o mănăstire. A intrat în biserică să se roage, iar când frații s-au așezat la cina frățească a dragostei, a luat și el loc. Unii dintre frați au început să se întrebe: „Dar acesta ce caută aici?” și i-au spus monahului: „Ridică-te și ieși afară!”.

El s-a ridicat și a ieșit. Alții dintre frați însă, mâhnindu-se din pricina izgonirii acestuia, l-au chemat înapoi. Fără a arăta în vreun fel că s-ar fi simțit jignit, el s-a întors. Apoi unul dintre frați l-a întrebat: „Spune-ne, ce ai gândit și ce ai simțit când ai fost izgonit, iar apoi chemat îndărăt?”. Aceasta le-a răspuns: „Mi-am amintit că sunt asemenea unui câine care iese când este izgonit și vine când este chemat.

Aceasta este adevărata smerenie. Smerenia fățarnică are părtășie cu aceasta pe cât au paiele cu aurul.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, București, 2010, p. 213)

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.