Student: Care este poziţia sfinţiei voastre în legătură cu acest subiect (dialogul cu romano-catolicii)?
Stareţul Efrem: Este adevărat că astăzi există o aplecare spre dialog cu romano-catolicii, însă nu este interzisă această dispoziţie de comunicare dacă noi păstrăm în mod autentic ceea ce am dobândit prin experienţă duhovnicească. Noi nu ne temem de romano-catolici. Iar dacă, de multe ori, Sfântul Munte nu este de acord, asta nu înseamnă că nu este de acord din cauză că există comunicare, ci nu este de acord pentru că nu există premize eclesiologice corecte. Acesta este motivul pentru care nu suntem de acord. Nu suntem împotriva comunicării.
Student: Mă preocupă o întâmplare recentă care are legătură cu acest subiect, întâmplare în care anumiţi romano-catolici au intrat într-o mănăstire [ortodoxă] şi au participat la slujbe…
Stareţul Efrem: În ceea ce priveşte acest lucru, anume participarea romano-catolicilor la slujbele noastre, părinte Teoctist Dionisiatul a spus ceva foarte frumos: „Rugăciunea împreună cu aceştia, care este interzisă, presupune ca noi să-i chemăm şi să le zicem: «Veniţi să ne rugăm împreună!». Însă, dacă eu mă rog în Sfântul Munte în timpul slujbei şi vin anumiţi romano-catolici şi se aşează în strane, asta înseamnă că mă rog împreună cu ei? Fireşte că nu! Bineînţeles, eu nu susţin acest lucru. Noi să ne ţinem credinţa noastră.
Vin romano-catolici la Mănăstirea Vatoped şi unii îmi spun să-i aşez în pridvor. Dar eu nu fac asta. Şi ei tot oameni sunt! Chiar mi-a spus părintele Zaharia de la Esex, faptul că anumiţi protestanţi anglicani, care vin acolo şi cărora li se acordă atenţie şi respect, ajung să se convertească mai apoi şi să devină ortodocşi. Nu este bună această atitudine habotnică. „Staţi în pridvor! Nu aveţi voie să mâncaţi cu noi”. De ce? A mă ruga împreună cu el înseamnă să-l iau de mână şi să-i spun „Hai să ne rugăm!” Acest lucru nu este permis, nu este bun. Dar să vină în timpul slujbei pentru a vedea o slujbă ortodoxă, nu este greşit. Nu este greşit, copilul meu!
Noi trebuie să fim atenţi să nu trădăm. Iar interlocutorii care merg acolo la conferinţe să nu trădeze şi să nu se considere faptul că romano-catolicii sunt într-o tabără, iar noi într-alta. Noi suntem „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”. Aceasta este trăirea noastră, aceasta este experienţa noastră! Când l-au întrebat odată pe părintele Iustin Popovici, un sfânt contemporan, care este diferenţa dintre ortodocşi şi romano-catolici, ştiţi ce a răspuns? „La ei nu există pocăinţă”. Nu există pocăinţă la romano-catolici.
Noi avem un monah din Brazilia, care a fost egumen romano-catolic, iar acum este ortodox şi este un tânăr foarte strălucit. Îmi spune: „Gheronda, noi în mănăstire simţeam doar o linişte psihologică şi nimic mai mult. Nimic altceva nu mai simţeam!” Asta pentru că Harul este doar „într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”. Aceasta este Biserica! Aceasta este Biserica şi din această perspectivă trebuie să-i privim pe aceşti oameni şi să le vorbim. Nu este interzis să vorbim cu ei. Eu am mers în Italia – avem acolo un părinte vatopedin, care se numeşte Nil, unde am vizitat, din curiozitate, câteva mănăstiri romano-catolice. Am văzut că, într-adevăr, aceşti oameni ne-au primit şi ne-au acordat toată atenţia, dar cu un oarecare sentiment de inferioritate. Ştiu că în Sfântul Munte există tradiţia autentică ortodoxă. Ştiţi ce îmi spune unul dintre ei? „Citesc cărţi ortodoxe şi constat că voi păstraţi nealterată învăţătura lui Hristos. Noi am alterat-o”. Recunosc acest lucru. Aşadar, ne temem de ceva? Este destul ca noi să păstrăm această experienţă a Harului pe care o trăim în Biserica Ortodoxă şi care este Mama noastră.
Traducere din limba greacă: Cătălin Dobri
Sursa: www.ortodoxiatinerilor.ro