Hristos nu a rânduit monahismul ca o poruncă – cu toate că el este calea spre desăvârşire – pentru că nu a vrut să pună asupra tuturor povară grea.

De aceea, atunci când tânărul bogat l-a întrebat pe Hristos ce să facă pentru a se mântui, El i-a răspuns: „Păzeşte poruncile.” Iar când tânărul a spus că le păzeşte şi a întrebat: „Ce-mi mai lipseşte?”, Hristos i-a spus: „Un lucru iţi mai lipseşte. Dacă voieşti să fii desăvârşit, mergi vinde tot ce ai… şi vino de urmează Mie”.

Adică, dacă afla pe cineva cu mărime de suflet, numai atunci vorbea despre desăvârşire; nu punea arcanul pe oameni. Nici nu a învăţat despre monahism, pentru că astfel ar fi „aprins foc” şi poate mulţi ar fi alergat fără discernământ să se facă monahi, pricinuindu-se în felul acesta un rău. Ci a aruncat numai scânteia, iar când a venit clipa potrivită, monahismul a ieşit la iveală.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie,Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 22

Leave a reply

required