Trăim într-o vreme de cumpănă. Experienţa unei societăţi robotizate a îngrozit lumea. Omul fără Dumnezeu este mon­struos, iar societatea care nu ţine cont de suflet este mecanism nimicitor. Natura şi viaţa însăşi suferă.

Nu suntem mulţumiţi cu lumea, dar în răzvrătirea noastră nu am creat decât o lume a dezastrului. ”Progresul”[1] civiliza­ţiei a adus o dată cu el şi forţele autodistrugerii. Sunt bariere ale naturii şi vieţii care nu trebuie atinse, or oamenii le-au depăşit şi le-au folosit spre rău, iar natura se răzbună.

Nu se poate supravieţui în ritmul lumii civilizate, căci am epuizat resursele pământului, am poluat natura, am alienat omul şi în aceste condiţii, neputând opri cursul aşa-zisului ”pro­gres”, înaintăm spre catastrofă, dacă bineînţeles nu va veni un deznodământ fulgerător prin războiul atomic şi bacteriologic[2]. Ţara, viaţa însăşi sunt expuse pericolului forţei umane oarbe. Avertizăm deci pe cei ce conduc destinele lumii actuale să sal­veze ce se mai poate salva, căci prăpădul este aproape.

Criza civilizaţiei contemporane este în primul rând religioa­să. Creştinătatea trebuie reîncreştinată, atât în duh, cât şi social. Creştinii lâncezesc şi nu mai cunosc arderile sfinte. Sunt dezbi­naţi şi nu mai au unitate. Nu mai au conştiinţa misiunii lor, nu mai cred în împărăţia lui Dumnezeu. Sunt derutaţi de confuzii ideologice şi nu mai au o viziune proprie. Pare aberant, dar ve­dem mulţi creştini cu concepţie antropocentrică, egoistă, uma­nistă, pozitivistă ori materialistă, ancorând Biserica fie în facto­rul politic, fie în cel social ori economic.

Probabil însă că în planul iconomiei divine trebuie să se pe­treacă toate aceste dezastre, pentru că ele vor deschide un nou ev. El nu se va asemăna cu cele din trecut, ci va fi un salt către Hristos. Suferinţa nu poate fi înlăturată, dar cu cât vor fi mai mulţi cei ce se vor trezi la Adevăr, cu atât se vor scurta chinu­rile. Avertizăm popoarele să se întoarcă la Dumnezeu şi să se reorienteze în viaţă, schimbându-şi modul de a gândi, fixându-şi alte năzuinţe şi înlocuind actualul stil de viaţă.

Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Ediția a II-a, Editura Bonifaciu, Bacău, 2012, pag. 468-469

[1] ”Omul european e prost, e grozav de prost atunci când, necrezând în Dumnezeu şi în nemurirea sufletului, poate să creadă în progres şi în rostul vieţii, şi să lucreze pentru el. Ce nevoie am de progres, când în spatele lui mă aşteaptă moartea? Ce nevoie am de toate lumile, de toate galaxiile, de toate culturile, când în spatele lor mă pândeşte moartea? Unde e moarte, acolo nu se poate afla progres adevărat; iar dacă se află, el nu e decât un blestemat de pro­gres în moara morţii. De aceea trebuie distrus cu desăvârşire, încât să nu ră­mână urmă” (Sf. Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, M-rea Sf. Arhangheli – Petru Vodă, 2002, p. 75). (N. ed.)

[2] In condiţiile de azi, războiul este de neînlăturat din istorie. Atâta vreme cât oamenii sunt răi, cât există robie, cât există nedreptate, cât domnesc patimi în oameni, războiul este o realitate ce trebuie privită în faţă. Numai o desăvâr­şire lăuntrică a oamenilor ar putea elimina războiul, însă în acest secol oamenii nu mai apelează la Biserică şi nici la Dumnezeu. Papii au afurisit arbaleta, dar acum se străduiesc să domesticească bomba atomică. Perspectivele sunt înfio­rătoare, iar oamenii sunt atât de împătimiţi încât sunt gata de orice nebunie.

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.