Un fost pastor penticostal, Chuck Powell, din orăşelul Woodstock, o suburbie a Atlantei (statul american Georgia), s-a convertit la Ortodoxie primind numele de Barnabas. Împreună cu el au trecut la Ortodoxie 20 de familii din cele 250 pe care le păstorea. În 2010, Barnabas a terminat Seminarul Ortodox „Sfânta Cruce” din oraşul Brookline şi a fost hirotonit preot.

Începuturile convertirii au fost puse în 1992 când,împreună cu cel mai bun prieten, Rod Loudermilk, au făcut „greşeala fatală” de a se interesa mai îndeaproape de istoria Bisericii. Atunci a aflat despre Ortodoxie. Aceasta este mărturia lui, preluată de pehttp://ancientfaith.com.

Când tata, care este predicator penticostal, a aflat că m-am botezat ortodox, a fost dărâmat. Mi-a zis: „Aveam aşa mari speranţe în tine. Urma să ai o mega-biserică…” Dar eu i-am spus: „Tată, în sfârşit am găsit o teologie care este vrednică de demnitatea sufletului uman. O teologie care transcende puterea vieţii şi a morţii.” Provocarea cea mai mare pentru o persoană ca mine, care o viaţă întreagă am fost penticostal, este aceea de a scăpa de modelul „Iisus pe post de drog”, adică de a folosi credinţa ca să continui să trăiesc bine, să fiu cât mai plin de succes, cât mai profitabil etc.

Slăbiciunea care vine din faptul că nu ai o înţelegere apostolică a credinţei poate crea un model de creştinism în care Iisus este practic un medicament. Ceva de genul „cum o să profit de pe urma chestiei ăsteia?” În loc să spui: „O să merg pe Golgota şi o să mor acolo. Şi n-o să fie nici distractiv, nici plăcut. Dar o să înviez! Însă n-o să înviez dacă nu trec prin Golgota, prin Grădina Ghetsimani. Şi o să fac asta încă o dată şi încă o dată, până ce Hristos va lua chip în mine (Gal. 4, 19)”. Fecioara Maria este modelul nostru de creştin – „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38). A fi cu ea, a învăţa de la ea, este extrem de greu pentru un fost penticostal ca mine. Fecioara Maria este cea mai mare piedică pentru mulţi protestanţi. Dar, credeţi-mă, ea devine cea mai dragă mijlocitoare şi prietenă a noastră. Eu, când am văzut icoana Maicii Domnului, a Semnului, am aflat instantaneu răspunsul la toate întrebările. Ca o săgeată în inimă. Ceva de genul: „Bineînţeles că e Născătoare de Dumnezeu! Nu poate fi altceva decât Născătoare de Dumnezeu! Dacă o numim altfel se compromite totul.” Aşa că eram singura biserică penticostală din statul Georgia care avea o icoană a lui Hristos şi a Maicii Domnului în spatele amvonului. Asta cu mult înainte de a mă converti…

Material publicat în  revista „Cuvinte către tineri”, anul 2010, editată de Mănăstirea Putna

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.