Viețile Sfinților

Sfântul Grigorie Teologul – Frica preoţiei şi supunerea faţă de voia dumnezeiască

Şi a început Grigorie înainte de Pastile anului 362 să-şi scrie apărarea pentru fugă. A scris-o auzind glasuri şi proteste ale compatrioţilor săi. Şi a scris-o în aşa fel şi cu atâta plinătate, încât avem primul text al Bisericii referitor la teologia minunată a preoţiei. Glasurile îi strigau împotrivă, iar el le răspundea deschis, fără înconjur: Ne dispreţuieşti, Grigorie. Pe noi şi vrednicia preoţiei!
Pentru Dumnezeu, fraţilor! Nici gând de-aşa ceva. De altfel, o mărturisesc: am fost biruit. Şi voi veni lângă voi. Cum să dispreţuiesc preoţia cea rânduită de Dumnezeu, de vreme ce a dat-o spre plinirea trupului lui Hristos, Biserica? Intru ea are Dumnezeu pe păstoriţi şi pe păstori, pe cei ce sunt învăţaţi şi pe cei ce învaţă.
Da, dar de cum ai fost hirotonit, ne-ai lăsat şi te-ai dus…
Şi aţi putea să-mi ziceţi că n-am socotinţă, că n-am minte câtuşi de puţin. Ar putea cineva să zică: „Grigorie e-atât de înfumurat, încât nici de lucrurile dumnezeieşti nu-i pasă. Nu pricepe ce înseamnă să te apropii şi să vorbeşti cu preabunul Dumnezeu”.

Continuare …

Sfântul Grigorie Teologul, având jertfitor pe tatăl său, s-a jertfit voii dumnezeieşti şi părinteşti

Călăuzit către altar. Este hirotonisit preot
Am spus că Grigorie şi Vasile nu s-au bucurat prea multă vreme de viaţa cea senină şi scăldată de Duhul a sihăstriei. Bătrânul Grigorie, episcopul Nazianzului, scria şi poruncea necontenit fiului său: Vino, fiul meu, nu-i chip altfel. Ne-au ajuns vremuri grele. Si doar la tine mai am nădejde. Azi-mâine mor şi nu te mai văd. Mama ta este şi ea nemângâiată… Nu întârzia; o să tot ai vreme sa pusniceşti.
La sfârşitul lui 361, în decembrie, Grigorie luă drumul întoarcerii. Descăleca acasă şi îşi află tatăl adânc căzut pe gânduri.
Îşi îmbrăţişa mama, pe Nonna, şi se aşezară. Bătrânul episcop, părintele lui gârbovit, cu barba albă, însă patriarh impunător ii spuse cu gravitate în glas:
Grigorie, ţi-a sosit ceasul. Cu jurăminte eşti afierosit lui Dumnezeu şi – slavă Domnului! – Îl iubeşti. Acum trebuie şi să-I slujeşti. O să te hirotonisesc preot, fără amânare.
Grigorie s-a cutremurat şi a dat să se împotrivească. A îngăimat câteva cuvinte – toate zicând „nu”. Insă bătrânul episcop îl ţintui cu purtarea sa sfântă şi autoritară, ce nu lasă loc de împotrivire: O să te supui. E voia lui Dumnezeu şi nu-i îngăduit sa te împotriveşti Lui. Pentru El trăim!

Continuare …

Sf. Grigorie (Teologul) în sihăstria Pontului, cu Vasile

În 360 Vasile îl presa tot mai mult pe Grigorie cu rugămintea de a sihăstri împreună, de astă dată în mica sihăstrie de lângă râul Irisului, în Pont. Grigorie a îngăimat un motiv părinţilor săi şi a fugit în sihăstrie. A făcut aceasta într-o zi când tatăl lui îi cerea stăruitor să-l hirotonisească preot. Atunci nimic nu l-a mai ţinut. A căutat mângâiere în sihăstria lui Vasile. S-au îndeletnicit însă şi cu teologia. Acolo Grigorie a alcătuit Filocalia lui Origen iar Vasile o parte dintre scrierile sale ascetice. Fiecare cerea sfatul celuilalt în orice scria.

Continuare …

Sfântului Grigorie Teologul îi era hotărâtă afierosirea lui Dumnezeu cu făgăduinţe şi vedenii dumnezeieşti

Marea dilemă: ce cale să urmeze în slujirea lui Dumnezeu
În 358 şi 359, marele lui prieten, Vasile, se nevoia pustniceşte în Anisa, aproape de Neocezareea Pontului. De acolo scria şi îl ruga pe Grigorie să meargă să sihăstrească împreună, precum îşi făgăduiseră unul altuia la Atena. Lui Grigorie îi părea rău din toată inima, dar nu-şi putea ţine făgăduinţa, care fusese aproape un jurământ. Părinţii îl ţineau cu stăruinţă. Biserica Nazianzului avea trebuinţă de marea lui pregătire cărturărească. Iar el?

Continuare …

Sfânta Xenia din Sankt Petersburg

Fericita Xenia din Sankt Petersburg este una din cele mai iubite sfinte ale Rusiei și ale Ortodoxiei întregi. Oriunde am pomenit numele ei, oamenii s-au luminat la față. Când pregăteam acest articol, de exemplu, a trecut pe lângă mine un părinte care, văzând icoana Sfintei pe coperta cărții cu viața ei, a exclamat: „A, Sfânta Xenia!”. Mi-a luat cartea, s-a închinat și i-a sărutat cu evlavie icoana.
Eu însumi când am mers la Sankt Petersburg am avut câteva semne minunate de la Sfânta. Acolo am fost de altfel găzduit de o familie de tineri credincioși care aveau o legătură specială cu Sfânta Xenia. Soțul mi-a spus: „Noi avem mare evlavie la Sfânta Xenia.

Continuare …

Sfântul Apostol Timotei

Pe Sfântul Apostol Timotei l-a odrăslit latura Licaoniei şi a învăţat carte în vestita cetate Listra, care nu s-a preamărit atât cu îndestularea roadelor pământeşti, pe cât cu această de Dumnezeu sădită mlădiţă tânără, deşi nu era din prea bună rădăcină; căci precum un trandafir bine mirositor iese din spini, tot astfel Timotei a odrăslit din tată necredincios elin, care era renumit în păgâneasca sa rea credinţă; şi atât de vestit în răutate, pe cât mai pe urmă fiul lui l-a întrecut cu bunătăţile şi cu obiceiurile cele bune.

Continuare …

Mândria Bisericii – monahismul. Exemplul Cuviosului Eftimie cel Mare

Poate că nici un alt cuvânt despre monahism nu este atât de tainic şi plin de noime duhovniceşti precum este cel al Sfântului Isaac Sirul: „vieţuirea călugărească este mândria Bisericii” („Cuvinte despre nevoinţă”, X). Şi iată, se poate îndoi cineva de acest lucru când nu trebuie decât să privească la chipul vieţuirii sfinţilor pe care îi prăznuim în aceste zile de ianuarie: Sfântul Antonie (17), Sfinţii monahi-episcopi Atanasie şi Chiril (18), Sfântul Macarie Egipteanul (19), Sfântul Eftimie (20) şi Sfântul Maxim Mărturisitorul (21)?

Continuare …

Viaţa şi acatistul Sfântului Cuvios Macarie cel Mare (295-392 d. Hr.)

Sfântul Macarie cel Mare (295-392 d. Hr.), cunoscut și ca Macarie Egipteanul, a fost unul dintre Părinţii pustiei egiptene cu cea mai mare autoritate, fiind ucenic al sfântului Antonie cel Mare. El era de origine egiptean, dintr-un sat numit Ptinapar, provenind dintr-o familie creştină foarte evlavioasă. Părinţii lui l-au silit să se însoare, însă, el a fugit de viaţa lumească şi după moartea părinţilor săi, a ales să trăiască viaţa pustnicească.
Foarte de curând, Macarie a început să fie puternic ispitit de diavol prin felurite încercări, dar prin stăruinţa să şi dragostea cea mare pentru Hristos, fericitul a biruit şi s-a făcut pildă a vieţii îngereşti în trup.

Continuare …

Sfântul Atanasie cel Mare (295 – 373)

Viaţa. Sf. Atanasie s-a născut la Alexandria, în 295, din părinţi cu dare de mână, dar despre care nu se ştie dacă erau creştini sau păgâni. El a primit o frumoasă educaţie clasică şi creştină. A fost făcut citeţ în 312 şi diacon în 318, dată după care el a ajuns secretarul patriarhului Alexandru. Încă din această vreme, el era preocupat de marea problemă a Logosului, a Cuvântului întrupat, Căreia i-a consacrat una din cele mai frumoase şi mai originale opere ale sale. Ca diacon şi secretar, el îl însoţeşte pe episcopul Alexandru la Sinodul de la Niceea, în 325, unde joacă un rol decisiv în combaterea arianismului şi în condamnarea lui Arie. La moartea Sf. Alexandru, el a fost ales episcop al Alexandriei, în 328 iunie 8.

Continuare …

Sfântului Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei

Sfântul Chiril, marele între dascălii Bisericii, era din Alexandria, născut din părinţi dreptcredincioşi şi de neam bun, nepot de soră al lui Teofil, patriarhul Alexandriei. Şi fiind crescut cu îngrijire, s-a făcut foarte iscusit în filosofie şi în fapte bune. El era desăvârşit învăţat şi deprins cu cărţile elineşti şi latineşti, atât în înţelepciunea cea dinafară, cât şi în cea dinăuntru şi duhovnicească. El se îndeletnicea totdeauna cu citirea şi cugetarea dumnezeieştilor Scripturi.
Pentru aceea şi Teofil, unchiul lui, văzând în el atâta înţelepciune şi fapte bune, l-a numărat în rândul clericilor Bisericii, hirotonindu-l arhidiacon. De atunci Sfântul Chiril era sădit în grădina Bisericii lui Hristos întocmai ca un crin binemirositor şi frumos, care înflorea cu curăţia şi cu faptele bune, şi care umplea pe credincioşi cu mirosul dumnezeieştii lui înţelepciuni.
Iar după ce a murit Teofil, toţi clericii de obşte şi mirenii au ales ca patriarh al Alexandriei pe dumnezeiescul Chiril, care, îndată ce s-a suit pe scaun, a izgonit din Alexandria pe eretici şi pe dezbinaţii cei care se numeau novaţieni. Iar novaţienii aceştia asemănându-se cu fariseii, se numeau pe sine curaţi şi drepţi; şi purtau haine albe, poate ca să se arate prin aceasta curăţia petrecerii lor.

Continuare …

Sfântul Cuvios Pavel Tebeul

Cuviosul Antonie, vieţuind în pustiul Egiptului cu ucenicii săi, după cum ne-au povestit Macarie şi Plotin, ucenicii lui, care l-au şi îngropat, că la nouăzeci de ani ai vieţii bătrânului, i-a venit dor să se ducă în pustia cea mai dinăuntru, ca să vadă dacă s-ar afla vreun rob al lui Dumnezeu, care mai înainte de dânsul să se fi sălăşluit în pustia aceea, şi să fi ales o viaţă ca a lui, depărtată de oameni; deci, într-acel pustiu, cinci ani rugându-se lui Dumnezeu, ca să nu-i treacă cu vederea rugăciunea lui, într-o zi a auzit un glas, zicându-i: „Antonie, este un rob al lui Dumnezeu mai înainte şi mai desăvârşit decât tine, la care de vei merge, îl vei afla în pustia cea mai dinăuntru. Deci, scoală-te degrabă şi te sârguieşte a merge la dânsul, mai înainte de a se duce el către Domnul!”

Continuare …

Sfânta Nina cea întocmai cu apostolii, luminătoarea Georgiei

Născută în Capadocia, în vremea sfântului împărat Constantin cel Mare, sfânta Nina a fost singura fiică a generalului Zabulon, rudenie a Sfântului M. Mc. Gheorghe.
Crescută în dragoste de Dumnezeu și în cunoașterea Sfintelor Scripturi, ea fu răpită de iviri (numiți de atunci georgieni) și dusă în robie în țara lor.
Acest popor păgân se închina idolilor și focului, însă acestea nu au împiedicat-o pe sfânta Nina să-și păstreze credința și nevoința și să propovăduiască fără frică Evanghelia.
Ajunsă la Mtskheta, către anul 324, capitala regatului Kartli (aflat în Georgia centrală), ea locui în grădina regelui, sub un cedru măreț, despre care se spune că fusese plantat deasupra mormântului unei evreice venite la Hristos, Sidonia, care fusese înmormântată ținând în brațe cămașa Domnului.
Într-o noapte, pe când sfânta Nina se ruga afară, văzu un nor de păsări negre zburând spre grădină. După ce se scăldară în râul de lângă cedru, deveniră dintr-o dată albe ca neaua și se așezară pe ramurile copacului, umplând grădina de cântecul lor duios. Era un semn al Domnului ce prevestea creștinarea păgânilor și ridicarea unei biserici în acel loc binecuvântat.

Continuare …

Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic

Aceştia au trăit în ţinutul Iliricului şi al Dunării de mijloc, pe vremea împăratului Liciniu. Crezând că „aduce slavă lui Dumnezeu”, acesta a pornit o prigoană împotriva creştinilor sub motivul că aceştia primejduiesc ordinea şi predaniile stăpânirii.
Printre cei pârâţi la împărat că sunt creştini se afla şi Diaconul Ermil, care era acuzat că dispreţuia zeii romani. Auzind aceasta, împăratul a poruncit să fie adus imediat înaintea sa.

Continuare …

Sfântul Ierarh Sava al Serbiei

În Vinerea Mare a anului 1595 turcii, la porunca paşei Sinan, au ars pe o colină din Belgrad moaştele Sfântului Sava al Serbiei, mare ocrotitor al acestei ţări. În vestitul său „Prolog de la Ohrida” episcopul Nicolae Velimirovici – el însuşi având viaţă sfântă şi fiind prigonit, înseamnă la pomenirea zilei de 27 aprilie când s-a săvârşit acea nelegiuire: „Arzând moaştele, paşa cel viclean nu a putut să-l ardă pe Sfântul care stă viu înaintea tronului lui Dumnezeu în cer, şi viu pe pământ în inimile oamenilor”.
Apoi adaugă: „Credinţa cea adevărată va fi prigonită în această lume. Domnul Însuşi a spus-o aceasta, limpede, pe faţă, apostolilor Săi. Biserica ortodoxă, dreapta credinţă, sunt mereu prigonite – cu doar scurte răstimpuri de răgaz.

Continuare …

Sfânta Muceniţă Tatiana

Sfânta Muceniţă Tatiana s-a născut în Roma cea veche, din părinţi de neam mare, pentru că tatăl său a fost de trei ori antipat, însă binecredincios creştin şi temător de Dumnezeu, păzind în taină sfânta credinţă, în care şi pe fiica sa, adică pe Sfânta Tatiana, a crescut-o cu bunăcuviinţă şi frică de Dumnezeu, învăţând-o şi dumnezeieştile cărţi.
Venind aceasta în vârstă şi nevrând să se însoţească cu bărbat, îşi petrecea în feciorie şi curăţie viaţa, pentru că s-a făcut mireasă lui Hristos, fiind rănită de dragostea Lui şi Aceluia şi slujea ziua şi noaptea, omorându-şi trupul în post şi rugăciuni şi robindu-l duhului. Apoi s-a învrednicit de slujba bisericească pentru viaţa sa îmbunătăţită şi slujea lui Dumnezeu îngereşte, deşi era în trup; după aceea, cu mucenicească cunună a încununat Hristos Dumnezeu pe mireasa Sa, a cărei pătimire a fost astfel:
Fiind ucis de romani prea nelegiuitul împărat al Romei, Antonin Eliogabal (218-222), al cărui trup a fost târât spre batjocură prin cetate, aruncat în râul Tibru; după dânsul a fost ridicat la împărăţie tânărul copil Alexandru Sever (222-235), care era numai de 16 ani.

Continuare …

Viaţa Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti

Creştinii ortodocşii îl prăznuiesc la 10/23 ianuarie pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, singurul călugăr athonit român care a fost trecut în rândul sfinţilor printr-o canonizare spontană, venită îndată după trecerea sa la cele veşnice. Acest cuvios părinte se numără printre cele mai alese roade duhovniceşti pe care le-a odrăslit binecuvântatul pământ al Moldovei. Viaţa lui a fost povestită de egumenul Pimen de la Mănăstirea Valaam din nordul Rusiei.
S-a născut în anul 1816 în satul Calapodeşti, azi în judeţul Bacău, primind din botez numele de Alexandru. Tatăl său era Gheorghe Constantin Luchian, diacon la biserica satului, iar mama Ecaterina Manase, călugărită mai târziu sub numele Elisabeta.
În “Patericul Valaamului” găsim scris că cei doi soţi nu au avut copii mult timp, însă, în cele din urmă, rugăciunile le-au fost ascultate şi Dumnezeu le-a dăruit un prunc pe care mama sa l-a născut fără dureri şi care din botez s-a numit Alexandru. Despre copilul Alexandru mai ştim că lua în mânuţele sale şerpi veninoşi şi, spre mirarea şi spaima tuturor, aceştia nu-i făceau nici un rău. A învăţat carte la şcoala satului. Încă nu terminase şcoala când tatăl său a fost chemat la Domnul. Rămas orfan, a fost nevoit să înveţe meşteşugul legării de cărţi, pentru a contribui şi el la întreţinerea familiei.

Continuare …

Icoana Maicii Domnului a Sfântului Antipa de la Calapodeşti (Athonitul)

Icoana Maicii Domnului a Cuviosului Antipa de la Calapodești are o istorie minunată. La începutul nevoințelor sale la Schitul Lacu de la Muntele Athos (unde sfântul a viețuit timp de 15 ani, pentru ca apoi să plece către mănăstirea Valaam – trăind acolo ultimii 17 ani ai vieții sale), așadar în chilia care i-a fost rânduită în Muntele Athos a găsit într-un colț, prăfuită, o icoană a Maicii Domnului, de care nu s-a mai despărțit niciodată și care s-a dovedit a fi făcătoare de minuni.

Continuare …