Viețile Sfinților

Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul

Cuviosul Isidor era egiptean, fiu de părinţi de neam bun şi iubitori de Dumnezeu, fiind şi rudă cu Teofil, arhiepiscopul Alexandriei şi cu Sfântul Chiril, care a luat scaunul după Teofil. El, învăţând filozofia din afară şi dumnezeiasca înţelepciune, a lăsat slava lumii acesteia, bogăţia, strălucirea numelui şi, pe toate socotindu-le gunoaie, s-a dus la muntele Pelusiului. Acolo, primind viaţa monahicească, bine s-a nevoit în vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic.

Continuare …

Sfântul și Dreptul Simeon şi Sfânta Proorociță Ana

Simeon, bătrânul, după mărturia Sfintei Evanghelii, era un om drept şi credincios, aşteptând mângâierea lui Israil, iar Duhul Sfânt era peste dânsul. Aceluia i s-a făcut ştire de la Dumnezeu despre venirea ce degrabă era să fie în lume, a adevăratului Mesia. Şi i s-a făcut ştire, precum povestesc istoricii cei vechi, astfel: Când, după porunca lui Ptolomeu, regele Egiptului, se tălmăcea Legea lui Moise şi toate proorociile din limba evreiască în cea elinească, pentru care lucru erau aleşi oameni înţelepţi din Israil, şaptezeci la număr. Între aceştia era şi Sfântul Simeon, ca un înţelept şi iscusit întru dumnezeiasca Scriptură.

Continuare …

Viaţa Sfintei Mucenițe Perpetua

Actul martiric al sfintelor Perpetua şi Felicitas, care au pătimit pentru Hristos împreună cu alţi patru tineri creştini în timpul împăratului Septimiu Sever, este unul dintre cele mai complete şi preţioase dintre actele martirice pe care ni le-a transmis Antichitatea creştină, în forma lor originală, în limba latină, redactate de un martor ocular – după istorisirea autentică lăsată de Sfânta Perpetua şi după viziunea martirului Saturus, care a pătimit împreună cu ea. Se pare că Tertulian este cel care a construit începutul şi finalul descrierii actului martiric

Continuare …

Sfinţii doctori fără de arginţi Chir şi Ioan şi Sfânta Muceniţă Atanasia, cu cele trei fiice ale ei

Sfântul Chir, plăcutul lui Dumnezeu, avusese naşterea şi creşterea sa în părţile Egiptului, în cetatea Alexandriei, cea zidită de Alexandru Macedon; el era slăvit cu meşteşugul de doctor şi se tămăduiau de către el bolile trupeşti, neluând plată, iar cu cuvintele sale cele de Dumnezeu insuflate şi cu chipul vieţii sale celei îmbunătăţite tămăduia sufleteştile neputinţe ale oamenilor.
Pentru că, intrând la cei bolnavi, le spunea, nu de la Galin şi de la Hipocrate, ci din aşezămintele sfinţilor prooroci şi apostoli, să se ferească de vătămările păcatelor, care se fac pricinuitoare bolilor trupeşti; căci boala sufletului este mai grea decât toate bolile trupului, şi când acela boleşte cu păcatele, de multe ori se întâmplă că şi trupul cade în boală mai grea, dându-i Dumnezeu pedeapsă pentru păcate.
Astfel sfîntul învăţând pe bolnavi, încă şi cuvântul lui Dumnezeu propovăduindu-l, pe mulţi elini i-a adus la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi i-a făcut creştini, îngrijind sufletele şi trupurile acelora, cu doctorie prea aleasă.
Într-acea vreme Diocleţian (284-305), păgânul împărat, a ridicat prigonire asupra creştinilor.

Continuare …

Sfântul Cuvios Efrem Sirul

Minunatul Efrem a răsărit din pământul sirienilor. Şi fapta bună din pruncie alegând-o, se silea de-a pururea a fugi de vorbirile cele vătămătoare ale celor de o vârstă. El citea neîncetat, mai vârtos sfintele cărţi, iar sârguinţa, îndeletnicirea şi cugetarea întru acestea îi erau lui Efrem mai plăcute decât toată dulceaţa. Încât şi el împreună cu proorocul zicea: Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decât mierea.
De atunci a avut tovarăşe fapta bună şi sârguinţa în osteneli. Căci care faptă cu dinadinsul nu s-a săvârşit de dânsul? Nu postul? Nu privegherea? Nu culcarea pe jos?

Continuare …

Pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinţi părintelui nostru Ioan Gură de Aur

În această lună, în ziua a douăzeci și şaptea, pomenirea aducerii moaştelor celui între sfinți părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului.
Acest dumnezeiesc părinte al nostru, de trei ori fericit, Ioan Gură de Aur, a fost mare luminător si învățător al lumii. El nu trecea cu vederea nedreptatea și nu căuta la fața oamenilor. Astfel chiar pe împărăteasa Eudoxia a înfruntat-o pentru fărădelegile și nedreptățile ce le făcea, printre altele și pentru chipul tiranic cu care luase via unei văduve, numită Calitropia. De aceea a fost izgonit de două ori din scaun, și iarăși a fost chemat la păstoriții săi. Dar a treia și cea din urmă oară, a fost trimis la Cucus.

Continuare …

Sfântul Grigorie Teologul – Frica preoţiei şi supunerea faţă de voia dumnezeiască

Şi a început Grigorie înainte de Pastile anului 362 să-şi scrie apărarea pentru fugă. A scris-o auzind glasuri şi proteste ale compatrioţilor săi. Şi a scris-o în aşa fel şi cu atâta plinătate, încât avem primul text al Bisericii referitor la teologia minunată a preoţiei. Glasurile îi strigau împotrivă, iar el le răspundea deschis, fără înconjur: Ne dispreţuieşti, Grigorie. Pe noi şi vrednicia preoţiei!
Pentru Dumnezeu, fraţilor! Nici gând de-aşa ceva. De altfel, o mărturisesc: am fost biruit. Şi voi veni lângă voi. Cum să dispreţuiesc preoţia cea rânduită de Dumnezeu, de vreme ce a dat-o spre plinirea trupului lui Hristos, Biserica? Intru ea are Dumnezeu pe păstoriţi şi pe păstori, pe cei ce sunt învăţaţi şi pe cei ce învaţă.
Da, dar de cum ai fost hirotonit, ne-ai lăsat şi te-ai dus…
Şi aţi putea să-mi ziceţi că n-am socotinţă, că n-am minte câtuşi de puţin. Ar putea cineva să zică: „Grigorie e-atât de înfumurat, încât nici de lucrurile dumnezeieşti nu-i pasă. Nu pricepe ce înseamnă să te apropii şi să vorbeşti cu preabunul Dumnezeu”.

Continuare …

Sfântul Grigorie Teologul, având jertfitor pe tatăl său, s-a jertfit voii dumnezeieşti şi părinteşti

Călăuzit către altar. Este hirotonisit preot
Am spus că Grigorie şi Vasile nu s-au bucurat prea multă vreme de viaţa cea senină şi scăldată de Duhul a sihăstriei. Bătrânul Grigorie, episcopul Nazianzului, scria şi poruncea necontenit fiului său: Vino, fiul meu, nu-i chip altfel. Ne-au ajuns vremuri grele. Si doar la tine mai am nădejde. Azi-mâine mor şi nu te mai văd. Mama ta este şi ea nemângâiată… Nu întârzia; o să tot ai vreme sa pusniceşti.
La sfârşitul lui 361, în decembrie, Grigorie luă drumul întoarcerii. Descăleca acasă şi îşi află tatăl adânc căzut pe gânduri.
Îşi îmbrăţişa mama, pe Nonna, şi se aşezară. Bătrânul episcop, părintele lui gârbovit, cu barba albă, însă patriarh impunător ii spuse cu gravitate în glas:
Grigorie, ţi-a sosit ceasul. Cu jurăminte eşti afierosit lui Dumnezeu şi – slavă Domnului! – Îl iubeşti. Acum trebuie şi să-I slujeşti. O să te hirotonisesc preot, fără amânare.
Grigorie s-a cutremurat şi a dat să se împotrivească. A îngăimat câteva cuvinte – toate zicând „nu”. Insă bătrânul episcop îl ţintui cu purtarea sa sfântă şi autoritară, ce nu lasă loc de împotrivire: O să te supui. E voia lui Dumnezeu şi nu-i îngăduit sa te împotriveşti Lui. Pentru El trăim!

Continuare …

Sf. Grigorie (Teologul) în sihăstria Pontului, cu Vasile

În 360 Vasile îl presa tot mai mult pe Grigorie cu rugămintea de a sihăstri împreună, de astă dată în mica sihăstrie de lângă râul Irisului, în Pont. Grigorie a îngăimat un motiv părinţilor săi şi a fugit în sihăstrie. A făcut aceasta într-o zi când tatăl lui îi cerea stăruitor să-l hirotonisească preot. Atunci nimic nu l-a mai ţinut. A căutat mângâiere în sihăstria lui Vasile. S-au îndeletnicit însă şi cu teologia. Acolo Grigorie a alcătuit Filocalia lui Origen iar Vasile o parte dintre scrierile sale ascetice. Fiecare cerea sfatul celuilalt în orice scria.

Continuare …

Sfântului Grigorie Teologul îi era hotărâtă afierosirea lui Dumnezeu cu făgăduinţe şi vedenii dumnezeieşti

Marea dilemă: ce cale să urmeze în slujirea lui Dumnezeu
În 358 şi 359, marele lui prieten, Vasile, se nevoia pustniceşte în Anisa, aproape de Neocezareea Pontului. De acolo scria şi îl ruga pe Grigorie să meargă să sihăstrească împreună, precum îşi făgăduiseră unul altuia la Atena. Lui Grigorie îi părea rău din toată inima, dar nu-şi putea ţine făgăduinţa, care fusese aproape un jurământ. Părinţii îl ţineau cu stăruinţă. Biserica Nazianzului avea trebuinţă de marea lui pregătire cărturărească. Iar el?

Continuare …

Sfânta Xenia din Sankt Petersburg

Fericita Xenia din Sankt Petersburg este una din cele mai iubite sfinte ale Rusiei și ale Ortodoxiei întregi. Oriunde am pomenit numele ei, oamenii s-au luminat la față. Când pregăteam acest articol, de exemplu, a trecut pe lângă mine un părinte care, văzând icoana Sfintei pe coperta cărții cu viața ei, a exclamat: „A, Sfânta Xenia!”. Mi-a luat cartea, s-a închinat și i-a sărutat cu evlavie icoana.
Eu însumi când am mers la Sankt Petersburg am avut câteva semne minunate de la Sfânta. Acolo am fost de altfel găzduit de o familie de tineri credincioși care aveau o legătură specială cu Sfânta Xenia. Soțul mi-a spus: „Noi avem mare evlavie la Sfânta Xenia.

Continuare …

Sfântul Apostol Timotei

Pe Sfântul Apostol Timotei l-a odrăslit latura Licaoniei şi a învăţat carte în vestita cetate Listra, care nu s-a preamărit atât cu îndestularea roadelor pământeşti, pe cât cu această de Dumnezeu sădită mlădiţă tânără, deşi nu era din prea bună rădăcină; căci precum un trandafir bine mirositor iese din spini, tot astfel Timotei a odrăslit din tată necredincios elin, care era renumit în păgâneasca sa rea credinţă; şi atât de vestit în răutate, pe cât mai pe urmă fiul lui l-a întrecut cu bunătăţile şi cu obiceiurile cele bune.

Continuare …

Mândria Bisericii – monahismul. Exemplul Cuviosului Eftimie cel Mare

Poate că nici un alt cuvânt despre monahism nu este atât de tainic şi plin de noime duhovniceşti precum este cel al Sfântului Isaac Sirul: „vieţuirea călugărească este mândria Bisericii” („Cuvinte despre nevoinţă”, X). Şi iată, se poate îndoi cineva de acest lucru când nu trebuie decât să privească la chipul vieţuirii sfinţilor pe care îi prăznuim în aceste zile de ianuarie: Sfântul Antonie (17), Sfinţii monahi-episcopi Atanasie şi Chiril (18), Sfântul Macarie Egipteanul (19), Sfântul Eftimie (20) şi Sfântul Maxim Mărturisitorul (21)?

Continuare …

Viaţa şi acatistul Sfântului Cuvios Macarie cel Mare (295-392 d. Hr.)

Sfântul Macarie cel Mare (295-392 d. Hr.), cunoscut și ca Macarie Egipteanul, a fost unul dintre Părinţii pustiei egiptene cu cea mai mare autoritate, fiind ucenic al sfântului Antonie cel Mare. El era de origine egiptean, dintr-un sat numit Ptinapar, provenind dintr-o familie creştină foarte evlavioasă. Părinţii lui l-au silit să se însoare, însă, el a fugit de viaţa lumească şi după moartea părinţilor săi, a ales să trăiască viaţa pustnicească.
Foarte de curând, Macarie a început să fie puternic ispitit de diavol prin felurite încercări, dar prin stăruinţa să şi dragostea cea mare pentru Hristos, fericitul a biruit şi s-a făcut pildă a vieţii îngereşti în trup.

Continuare …

Sfântul Atanasie cel Mare (295 – 373)

Viaţa. Sf. Atanasie s-a născut la Alexandria, în 295, din părinţi cu dare de mână, dar despre care nu se ştie dacă erau creştini sau păgâni. El a primit o frumoasă educaţie clasică şi creştină. A fost făcut citeţ în 312 şi diacon în 318, dată după care el a ajuns secretarul patriarhului Alexandru. Încă din această vreme, el era preocupat de marea problemă a Logosului, a Cuvântului întrupat, Căreia i-a consacrat una din cele mai frumoase şi mai originale opere ale sale. Ca diacon şi secretar, el îl însoţeşte pe episcopul Alexandru la Sinodul de la Niceea, în 325, unde joacă un rol decisiv în combaterea arianismului şi în condamnarea lui Arie. La moartea Sf. Alexandru, el a fost ales episcop al Alexandriei, în 328 iunie 8.

Continuare …

Sfântului Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei

Sfântul Chiril, marele între dascălii Bisericii, era din Alexandria, născut din părinţi dreptcredincioşi şi de neam bun, nepot de soră al lui Teofil, patriarhul Alexandriei. Şi fiind crescut cu îngrijire, s-a făcut foarte iscusit în filosofie şi în fapte bune. El era desăvârşit învăţat şi deprins cu cărţile elineşti şi latineşti, atât în înţelepciunea cea dinafară, cât şi în cea dinăuntru şi duhovnicească. El se îndeletnicea totdeauna cu citirea şi cugetarea dumnezeieştilor Scripturi.
Pentru aceea şi Teofil, unchiul lui, văzând în el atâta înţelepciune şi fapte bune, l-a numărat în rândul clericilor Bisericii, hirotonindu-l arhidiacon. De atunci Sfântul Chiril era sădit în grădina Bisericii lui Hristos întocmai ca un crin binemirositor şi frumos, care înflorea cu curăţia şi cu faptele bune, şi care umplea pe credincioşi cu mirosul dumnezeieştii lui înţelepciuni.
Iar după ce a murit Teofil, toţi clericii de obşte şi mirenii au ales ca patriarh al Alexandriei pe dumnezeiescul Chiril, care, îndată ce s-a suit pe scaun, a izgonit din Alexandria pe eretici şi pe dezbinaţii cei care se numeau novaţieni. Iar novaţienii aceştia asemănându-se cu fariseii, se numeau pe sine curaţi şi drepţi; şi purtau haine albe, poate ca să se arate prin aceasta curăţia petrecerii lor.

Continuare …

Sfântul Cuvios Pavel Tebeul

Cuviosul Antonie, vieţuind în pustiul Egiptului cu ucenicii săi, după cum ne-au povestit Macarie şi Plotin, ucenicii lui, care l-au şi îngropat, că la nouăzeci de ani ai vieţii bătrânului, i-a venit dor să se ducă în pustia cea mai dinăuntru, ca să vadă dacă s-ar afla vreun rob al lui Dumnezeu, care mai înainte de dânsul să se fi sălăşluit în pustia aceea, şi să fi ales o viaţă ca a lui, depărtată de oameni; deci, într-acel pustiu, cinci ani rugându-se lui Dumnezeu, ca să nu-i treacă cu vederea rugăciunea lui, într-o zi a auzit un glas, zicându-i: „Antonie, este un rob al lui Dumnezeu mai înainte şi mai desăvârşit decât tine, la care de vei merge, îl vei afla în pustia cea mai dinăuntru. Deci, scoală-te degrabă şi te sârguieşte a merge la dânsul, mai înainte de a se duce el către Domnul!”

Continuare …