Sfinții părinți ne învață

Blândețea să exprime bunătatea lăuntrică a fiecărui creștin adevărat

Tuturor oamenilor să le fie cunoscută blândețea voastră. Domnul este aproape.” (Filipeni 4, 5)
Mulți creștini nu consideră blândețea o virtute obligatorie, văzând în ea doar o calitate exterioară. Dacă fructul este dulce, spun ei, ce importanță are că ramura pe care a crescut este rigidă și nearătoasă?

Continuare …

Mai lesne se schimbă spre bine cel păcătos decât cel acoperit cu acoperământul faptelor bune făcute

Astfel de oameni, adâncindu-se în contemplarea unor lucruri abstracte și nepământești, își închipuie despre sine că ar fi ieșit cu totul din lumea aceasta și ar fi fost răpiți până la al treilea cer. Căci ei de obicei voiesc să fie cinstiți mai mult decât ceilalți în orice împrejurare, vor să trăiască după voia proprie și sunt totdeauna încăpățânați în hotărârile lor: sunt orbi în toate cele ce îi privesc pe ei, dar sunt foarte ageri si sârguitori în a examina faptele și cuvintele celorlalți.

Continuare …

Deosebirea între lucrările Duhului Sfânt și lucrările întunericului

În ce anume constă deosebirea între lucrările Duhului Sfânt – Care prin mijlocirea Sfintelor Taine Se sălășluiește în inimile celor ce cred în Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos – și lucrările întunericului păcatului, care lucrează hoțește prin îmboldirea și ațâțarea satanicească?

Continuare …

Simţământul propriei vrednicii este un lucru foarte primejdios

De unde aţi scos că eu încuviinţez simţământul propriei vrednicii? Niciodată nu l-am încuviinţat şi nu pot să-l încuviinţez. Acesta este un lucru foarte primejdios. Cine se simte vrednic de tot dispreţul, ca unul ce s-a înjosit singur prin răutatea sa şi a devenit mai prejos de orice înjosire, simte in chip mântuitor această vrednicie a sa. Orice alt simţământ al propriei vrednicii este pierzător. Cât de mare era Apostolul Pavel? Şi totuşi, el şi-a definit propria vrednicie aşa: „Eu sunt cel dintâi dintre păcătoşi”.

Continuare …

Partea pozitivă a mâniei

Când facultatea impulsivă a sufletului (mânia) se pornește împotriva patimilor, trebuie să știi că este vreme de tăcere, căci este ceas de luptă. Iar când vede cineva că starea aceasta de neliniște a ajuns la liniște, fie prin rugăciune, fie prin milostenie, atunci să-și miște sufletul către dragostea dumnezeiască prin cuvintele dumnezeiești [ale Scripturilor], asigurând însă prin legăturile smeritei cugetări aripile minții.

Continuare …

Mereu grija unei zile – care nu e a noastră oricum – și încă o boală: tot timpul să avem dreptate!

Ava Apollo spune: „L-ai văzut pe aproapele tău, L-ai văzut pe Dumnezeu.” Iar Sfântul Antonie cel Mare zice că „de la aproapele tău îți vin și viața, și moartea”. Nu poți să fii într-atâta de sărac încât să nu poți dărui ceva. Măcar un zâmbet. Unii poate vor spune că ești cam într-o ureche, alții vor zice că ești fericit, dar celor mai mulți le vei face bine. Mai bine decât dacă ai sta ursuz.

Continuare …

Făcătorul de rele este un slăbănog, nu un viteaz

Săvârșirea răului este o slăbiciune, nu o putere. Făcătorul de rele este un slăbănog, nu un viteaz.
De aceea, socotește întotdeauna pe răufăcătorul tău mai slab decât tine și, precum nu te răzbuni pe un copil neputincios, tot așa nu căuta să te răzbuni pe făcătorul de rău.

Continuare …

Să nu primești nici un fel de simțită nălucire întru rugăciunea ta

Cel ce se îndeletnicește cu vreun lucru, și, sosind vremea rugăciunii, nu încetează de la dânsul, de draci se batjocorește. Că scopul acelor tâlhari este să fure de la noi ceas după ceas.

Nu te lepăda când ți se cere pentru sufletul cuiva a te ruga, chiar de nu ai rugăciune, căci adeseori credința celui ce cere mântuiește și pe cel ce cu zdrobire se roagă. Nu te înălța când te rogi pentru alții și ești auzit, căci credința acelora a lucrat și a putut. […]

Continuare …

Cei ce se lingușesc pe ei înșiși au și primit aici pe pământ răsplata lor

Toți cei cu părere de sine s-au socotit vrednici de Dumnezeu, vădind astfel că sufletul lor este cuprins de mândrie și de înșelăciune drăcească. Unii dintre ei i-au primit pe demonii care s-au înfățișat în chipul îngerilor și le-au urmat; altora li s-au arătat demonii în chip descoperit, prefăcându-se biruiți prin rugăciunea lor, ducându-i la mândrie; alții, ațâțându-și imaginația, cu sângele înfierbântat, au luat drept mângâiere a harului agitația lor nervoasă, căzând în amăgirea de sine și numărându-se, potrivit duhului lor, între duhurile necurate.

Continuare …

Să încetăm să credem că suntem ceva si încă ceva de seamă

A nu te încrede întru tine, iubite frate al meu, este atât de necesar în războiul duhovnicesc, încât, fără aceasta, să fii încredințat că nu numai nu vei putea dobândi biruința pe care o dorești, ci nici măcar nu te vei putea împotrivi la cea mai mică năvălire a vrăjmașului. Întipărește-ți aceasta cât mai adânc în mintea și în inima ta.

Continuare …

Gândul smerit este singura armă care respinge toate atacurile

Înțelege bine un lucru: viața creștină este un război duhovnicesc purtat până la moarte. Vrăjmașul viclean ne pune dinainte capcane bine-meșteșugite și aruncă în noi nenumărate săgeți ucigașe pentru suflet.
Asupra multor oameni lumești aruncă momeala atracțiilor lumii și a iubirii de cele materiale, prin mândria bogăției, a ostentației, a dorințelor trupești și a plăcerilor.

Continuare …

Viața duhovnicească constă în apropierea de Dumnezeu și în unirea cu El

Noi toți dorim în chip firesc și avem poruncă să fim desăvârșiți. Domnul poruncește: „Fiți dar voi desăvârșiți, precum și Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârșit este” (Matei 5, 48); Sfântul Apostol Pavel îndeamnă: „Cu răutatea fiți prunci, iar cu mintea fiți desăvârșiți” (I Corinteni 14, 20). Dumnezeu cere de la creștini plinătatea desăvârșirii, adică cere ca noi să fim desăvârșiți în toate virtuțile.

Continuare …

Să nu vă speriaţi când auziţi de recăpătarea vederii duhovniceşti

Vă voi aminti o istorisire evanghelică aducătoare de mângâiere. Domnul Se apropie de Ierihon. Acolo, lângă drum, şedea un orb. Auzind ca Domnul este aproape, el a început să strige: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! (Lc. 18, 38). Ceilalţi voiau să îl oprească, însă el, de neoprit datorită credinţei sale puternice, striga: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! Domnul a luat aminte la strigarea lui şi l-a vindecat.

Continuare …

Să iubim în toate adevărul, mintea dreaptă, bunătatea sfântă și traiul cu evlavie

Eu sunt [făcut după] chipul lui Dumnezeu. Potrivit cu aceasta, noi trebuie să fim și înțelepți pentru a dobândi bunătățile cele din început. Să știi că tu trebuie să te porți potrivit cu Hristosul tău, cu Care trebuie să ai și asemănare adevărată.

Continuare …

Harul lui Hristos îl luminează și-l împodobește pe om cu înțelepciune

Adevărata rațiune dumnezeiască nu numai că îl împodobește pe omul lăuntric cu înțelepciune, blândețe și toată dreptatea, ci îi rânduiește bine și părțile exterioare ale trupului, cum sunt: ochii, urechile, limba și mâinile. Această rațiune nu poate să îi dea voie să se desfete cu ochii în chip desfrânat cu vreo frumusețe străină, să fie atras către ascultarea cântecelor necuviincioase și a glumelor dăunătoare sufletului ale bufonilor și pângăritorilor, să ia în seamă clevetelile oamenilor invidioși sau cu propria limbă să supere, să vorbească de rău și să defăimeze.

Continuare …