Pr. Sofronie Saharov

Părintele Sofronie Saharov

Pocăința poate să refacă o viaţă trăită în păcate

Suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Când raportăm realitatea vieţii zilnice la această revelaţie divină, cădem în deznădejde. De ce este atât de greu să trăim creştineşte aici şi acum? Pentru că este vorba de viaţa divină şi veşnică. Pentru noi, care suntem creaţi din nimic, ce relaţie este între nimicnicia noastră, sărăcia noastră şi această aspiraţie atât de înaltă, infinită?

Continuare …

Creștinismul nu poate fi nebisericesc

Din adâncă mea convingere (nu numai din credință), creștinismul nu poate fi nebisericesc, fie că vom privi Biserica drept Trupul tainic al lui Hristos, fie ca pe un fenomen istoric – obștea creștinilor. Starea mădularelor acesteia din urmă – adică obștea creștinilor – numaidecât implică anume îndatoriri lăuntrice și exterioare.

Continuare …

Mândria se îngâmfă creându-și lumea proprie, smerenia primește viața care vine de la Dumnezeu

Vrăjmașul a căzut din mândrie. Mândria e obârșia păcatului; toate aspectele pe care le poate îmbrăca răul sunt unite în ea: părerea de sine, slava deșartă, dorința de putere, răceala, cruzimea, indiferența față de suferințele aproapelui; tendința minții spre reverie, supralicitarea imaginației, expresia demonică a ochilor, înfățișarea demonică a chipului; spaima, deznădejdea, ura; invidia, complexul de inferioritate, neliniștea lăuntrică, frica de moarte sau, dimpotrivă, dorința de a ne pune capăt zilelor și, în cele din urmă, – lucru nu rar – demența completă.

Continuare …

Dumnezeu păstrează rugăciunea noastră în veci

Rugăciunea oferită lui Dumnezeu în adevăr e nepieritoare. Acum şi atunci putem uita lucrul pentru care ne-am rugat, dar Dumnezeu păstrează rugăciunea noastră în veci. În Ziua Judecăţii, tot binele pe care l-am făcut în timpul vieţilor noastre va fi de partea noastră, spre slava noastră. Şi invers: răul pentru care nu ne-am căit, ne va osândi şi ne va azvârli în întunericul cel din afară.

Continuare …

Hristos gândeşte altfel și noi ne străduim să urmăm lui Hristos

Marele părinte al Bisericii, Sfinţitul Athanasie al Alexandriei, spune că este neapărat nevoie să repetăm tot ce este în strânsă legătură cu mântuirea noastră. A pierde din vedere momentele esenţiale poate deveni o piedică mântuirii noastre. Mântuirea – nicicum nu este lucru mic. Mântuirea înseamnă: Dintr-o ivire vremelnică, dintr-un “fenomen,” a ne preschimba într-o fiinţă asemănătoare lui Dumnezeu şi vecinica. Şi dacă aşa, atunci care este sarcina ce se află înaintea noastră în viaţa de zi cu zi?

Monahismul este o cultură care nu are egal în lumea aceasta

Monahismul este o cultură care, după părerea mea, nu are egal în lumea aceasta. Dacă monahul vede Slava cea negrăită a lui Dumnezeu, el se vede înconjurat de patimi josnice, neînsemnate – o viață întunecată, departe de lumina dumnezeiască. Cel ce a văzut slava negrăită, când vede cele fără de slavă, cele de moarte ale noastre, plânge și se tânguiește.

Continuare …

Cum să petrecem o zi fără de păcat?

Cum să petrecem o zi fără de păcat, adică în sfinţenie? Iată problema noastră de zi cu zi. Cum să preschimbăm întreaga noastră fiinţă, gândurile, simţirile, până şi reacţiile noastre trupeşti, spre a nu greşi împotriva Părintelui nostru ceresc, împotriva lui Hristos, împotriva Sfântului Duh, împotriva persoanei omeneşti, împotriva fratelui şi a tot lucrul din această viată?

Continuare …

Între Dumnezeu şi om lucrurile nu sunt întotdeauna uşoare

Dumnezeu nu e întotdeauna uşor de suportat pentru om. In răstimpurile, în general extrem de îndelungate, în care harul îl părăseşte pe om, Dumnezeu poate să-i apară ca un tiran neînduplecat. Omul care, în ciuda eforturilor şi ostenelilor sale împinse până la extrem, se simte părăsit de milostivirea dumnezeiască, îndură astfel de suferinţe încât ar renunţa, dacă ar fi cu putinţă, la orice formă de existenţă.

Continuare …

Mântuirea omului se săvârşeşte de către harul lui Dumnezeu cu condiţia neapărată a participării voii noastre libere

Drept să spun, abătându-ne către convorbiri cu caracter theologic ne îndepărtăm de la a merge neabătut către îndatoririle noastre şi pe calea noastră (monahală). Dar într’o oarecare măsură ne este de neocolit deocamdată, având în vedere particularitatea poziţiei noastre. Mai târziu va trebui să ne reţinem mintea de la năzuinţa ei în această direcţie, pentru a o atrage spre a-şi încorda lăuntric luarea-aminte. Fericitul Diadoh scrie:

Continuare …

Cu cât mai deplină și mai puternică este credința omului în Dumnezeu, cu atât mai mare este și măsura încercărilor

Calea creștinului este în felul următor. La început omul este atras de Dumnezeu cu Harul Său. După ce este deja atras, atunci începe lunga perioadă de încercare. Este pusă la încercare libertatea omului și încrederea sa în Dumnezeu, care este pusă la o probă „dură”.

Continuare …

Țelul nostru este viața cu Hristos

Lumea nu cunoaște nimic mai măreț decât chemarea de creștin. Dar cu cât țelul este mai înalt, cu atât mai anevoioasă atingerea lui.
Suntem făuriți după chipul lui Hristos, al Absolutului. Problema, taina vieții noastre este trecerea de la relativ la Absolut. Dacă ființa a fost zidită de Dumnezeu, ea nu trebuie să moară. Dumnezeu a făcut viața, nu moartea. Țelul nostru este viața cu Hristos-Dumnezeu, nemurirea, vecinicia.

Continuare …