Unui tânăr i-aş spune că viaţa aceasta a noastră, pâmântească, nu se termină aici…Aici pe pământ putem umbla cu înşelătorii, cu minciuni, unii ne cred, alţii nu ne cred, dar e o viaţă mai uşuratică, se poate duce, dar după ce murim…
Supranumit „Apostolul Bucureștilor”, icoană a bunătății și a blândeții, Părintele Sofian Boghiu (1912-2002) a fost el însuși greu încercat în această viață. Trăind departe de țara sa – Basarabia, supus detenției de regimul comunist român (1958-1964), el a depășit prin credință încercările și pătimirile fără de voie pe care viața i le-a scos în cale. Răbdarea și smerenia sa sunt temelie pentru speranța noastră în biruința binelui asupra răului, a virtuții asupra păcatelor, a bucuriilor duhovnicești asupra efemerelor plăceri trupești.
Să-I cerem sănătate trupească și sufletească. Să-I cerem luminarea minții și înțelepciune, pentru a nu greși calea către El. Să-I cerem bunătate sufletească și smerenia inimii, căci spune Domnul: Învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre.
Noi Îl alungăm, mereu, pe Dumnezeu prin faptele noastre. Dar dacă ne căim, dacă ne pare rău cu adevărat si dacă nu mai repetăm păcatul, Dumnezeu, întotdeauna prezent, ne iartă îndată si ne ajută.
Iadul nu este undeva în afară de pământ, ci este undeva chiar în pământ. Şi aceasta am aflat-o din Catavasia a şasea a Învierii, care spune aşa: „Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului“.
Zis-a avva Antonie cel Mare: ”Am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: Oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi-am auzit glas zicându-mi: smerenia!”. Astfel de curse semănate pe pământ, pe care le-a văzut Sfântul Antonie cel Mare, sunt şi astăzi mereu întinse de vrăjmaşul diavol împotriva oamenilor ca să-i încurce în calea lor către Dumnezeu, către mântuire.
Din ce cauză? Pentru că Rugăciunea inimii presupune stăruinţă în chemarea numelui Domnului. Stăruinţă cu multă luare-aminte şi într-un duh smerit! Cei care se angajează la această rugăciune, auzind multe lucruri despre ea, vor să şi-o însuşească, dar nu au cu ei şi mijloacele ajutătoare.
– În zilele noastre, a fi smerit nu echivalează cu a te lăsa călcat în picioare? Cum rămâne atunci cu demnitatea noastră de creștini? Cum trebuie procedat pentru a nu face confuzie între aceste lucruri?
Cu gura poţi rosti şi psalmi şi acatiste şi canoane, şi poţi rosti şi această rugăciune scurtă de care am amintit. Însă, când rosteşti cu gura, adeseori mintea colindă pe alte coclauri. Şi de aceea este bine să fim mai concentrați, să facem un efort; dacă nu reuşim dintr-o dată, putem repeta rugăciunea.
Poate fiecăruia dintre dumneavoastră i-a venit cândva în gând întrebarea aceasta: de ce oare Dumnezeu n-a lăsat vreun semn anumit după care să putem cunoaște sosirea morții și să ne putem pregăti în acest fel din vreme?
Cu gura poți rosti și psalmi și acatiste și canoane, și poți rosti și această rugăciune scurtă de care am amintit. Însă, când rostești cu gura, adeseori mintea colindă pe alte coclauri. Și de aceea este bine să fim mai concentrați, să facem un efort; dacă nu reușim dintr-o dată, putem repeta rugăciunea.
Când eşti murdar, atunci te speli; când eşti păcătos, atunci te spovedeşti şi faci această curăţire lăuntrică. La spovedanie se dau nişte canoane. Canoanele nu sunt pedepse, ci nişte mijloace de îndreptare. De pildă, unii au păcătuit cu trupul mult şi atunci li se dau metanii, care sunt semn de mare pocăinţă, adică aplecarea capului, a frunţii pe pământ, spunând acea rugăciune scurtă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”.
Când unii oameni nu găsesc răspuns la întrebarea Ta: „Voi cine ziceţi că sunt Eu?”, atunci eu, Doamne, sunt fericit că pot să Te văd pe Tine, Dumnezeu-Om şi Om-Dumnezeu.
În scutecele sărace, pe paiele din ieslea grajdului întunecos din Bethleem, Te văd om! În glasul îngerilor, în lumina care Îţi învăluie locuinţa săracă, Te recunosc Dumnezeu!
Când fugi în Egipt de frica lui Irod, Te văd om slab.
Este o rugăciune plină de putere – care vine de la Mântuitorul nostru şi de la Sfinţii Apostoli – şi este cuprinsă în aceste cuvinte: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune este scurtă şi de aceea poate fi spusă oriunde şi oricând, stând sau mergând. Chipul nefăcut de mână al Mântuitorului.
În lumea modernă (în această grabă a vieţii când nu avem timp de rugăciune îndelungă în camera noastră, în faţa icoanei şi a candelei aprinse) putem spune această rugăciune
Dacă sufletul este lucrul cel mai de preț al ființei noastre, cea dintâi și cea mai mare grijă a noastră trebuie să fie grija față de suflet și față de mântuirea lui. Sufletul trebuie să fie centrul de greutate al tuturor preocupărilor și străduințelor noastre. Bine și firesc este să ne îngrijim și de cele ale trupului: de mâncare, de îmbrăcăminte, de adăpost și de celelalte.
Smerenia cea dintâi constă în a socoti pe aproapele tău mai înţelept decât tine și, întrecându-l pe el în toate, a te socoti pe tine mai prejos decât toţi. Ce greu este acest lucru: a renunţa la orgoliul nostru, la mândria noastră şi a ne umili din toată inima!
Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice ai cere, numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre. Trebuie, însă, ca rugăciunea să fie făcută cu inima curată, cu stăruinţă şi cu smerenie. Însuşi Mântuitorul Hristos ne făgăduieşte acest lucru, când zice: „Toate câte veţi cere întru rugăciune, crezând, veţi lua”. Şi iarăşi: „Cereţi şi se va da vouă”.