Adevărata dulceață a minții este să se îndeletnicească întotdeauna și să se desfete cu frumusețile gândite. („Căci cele gândite sunt hrana minții”, după Sfântul Maxim). Aplecarea ei către dulceața cea simțită [trupească, materialnică] este împotriva firii [obișnuite] a ei. [Această tendință] este silnică, împătimită, stricăcioasă, și cu totul străină de ea. „Căci când mintea este robită de simțuri – zice filosoful meu de-Dumnezeu-purtător, Sfântul Isaac -, atunci ea mănâncă hrana fiarelor.
De exemplu, de cazi în vreo nenorocire ori în vreo tulburare, iar voinţa ta nu-i în stare s-o suporte, ajut-o cu acestea:
– Consideră că această torturare ce suferi îţi foloseşte s-o înduri, fiindcă-ţi dă prilejul de verificare a răbdării tale şi că acest necaz ți l-ai făcut tu însuți cu mâna ta.
Cuviosul Nicodim Aghioritul, autorul cărţii „Războiul nevăzut“, al „Pidalionului“ şi cel căruia i se datorează prima tipărire a „Filocaliei“, s-a născut în anul 1749 în oraşul Naxos, din insula cu acelaşi nume. Trăitor într-o epocă de prefaceri sociale şi culturale istorice în Europa, Cuviosul Nicodim a dat dovadă de o uimitoare clarviziune prin îndemnurile sale de aprofundare a canoanelor şi învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, adresate celor care, declarându-se „moderni“, proclamau învechirea şi inadecvarea învăţăturilor Bisericii la noile vremuri.
Pregătirea ce avem a face în vederea acestei Sfinte Taine se împarte în trei: înainte, în timpul şi după împărtăşire.
Înainte de împărtăşire se cuvine a ne curaţi cu taina pocăinţei şi a mărturisirii de întinăciunea păcatului de moarte cât şi a celorlalte păcate ce am săvârşit. Trebuie păzit canonul dat de duhovnic.
Apoi, cu toată inima şi cu tot sufletul, trebuie să ne dăm lui Iisus Hristos şi la tot ce îi place Lui, căci şi El în această Taină ne dă Trupul şi Sângele său, cu sufletul şi cu Dumnezeirea.
Aşa cum simţurile au tras mintea la dulceţile simţurilor, tot astfel mintea se sârguieşte a ridica simţurile la dulceţile cele gândite dar nu numai atât, ci se luptă pe cât îi stă în putinţă să întoarcă simţurile trupului către ea, ca împreună [cu ea] să se îndulcească şi ele, cu potrivit chip, de dulceaţa ei cea gânditoare, obişnuindu-se cu ea puţin câte puţin, aşa cum mintea a ajuns mai înainte să se împărtăşească prin simţuri şi să se îndulcească, în mod potrivnic, de dulceaţa cea simţită [trupească].
Să-ţi păzeşti bine vederea, pentru că acest simţ este mai subţire şi mai pătrunzător; pentru că este mai pătrunzător, este mai dorit şi de minte. Pentru că este mai dorit, idolii săi se zugrăvesc mai adânc pe tabla închipuirii şi de aceea se şterg cu mai multă greutate.
Pe lângă alte obiceiuri şi predanii rele, pe care le aveau cărturarii, fariseii şi bătrânii evreilor, aveau şi aceste două: una, a-şi spăla mâinile înainte de a mânca; şi alta, a învăţa copiii să nu cinstească, nici să hrănească şi să ajute pe părinţii lor când au trebuinţă de ajutor la bătrâneţe, precum porunceşte Legea lui Dumnezeu, ci să-i lase neajutoraţi şi neîngrijiţi la bătrâneţe. Şi ca să aibă la aceasta, pricină binecuvântată, învăţau copiii să afierosească orice aveau în Korvana, adică, în sfânta vistierie a Bisericei.
Deci, fiindcă păcatul şi răul nu se întăreşte de vreo lege, nici firească, nici dumnezeească şi nici omenească, ci mai mult, se răstoarnă de toate legile, cu ce drept, au stăpânit acestea în lume şi ţin acum pe ticăloşii oameni? Eu vă voi spune: păcatul, fraţii mei, nu s-a întărit, nici s-a înmulţit în lume din altă pricină, fără numai din cauza relelor obiceiuri ale tâmpiţilor şi stricaţilor oameni;
Cei care vor să afle viitorul, sau diferite lucruri ascunse, să ştie că doar Dumnezeu le cunoaşte pe cele tainice, şi doar El le prezice pe cele viitoare. Îngerii şi oamenii cunosc oarecum lucrurile ascunse, dar nu de la ei, ci din descoperirea lui Dumnezeu. Vracii şi demonii, pentru că sunt întunecaţi şi nu au iluminare de la Dumnezeu, nu pot să cunoască nimic ascuns, nici ce urmează să se întâmple fiecărui om, pentru că omul e propriul său stăpân.
Acest astru strălucitor al Bisericii a văzut lumina zilei în anul 1749, în insula Naxos din arhipelagul Ciclade – Grecia. Părinţii săi, evlavioşi şi cu frică de Dumnezeu – mama sa s-a săvârşit din viaţă ca şi călugăriţă i-au dat la Sfântul Botez numele de Nicolae şi l-au încredinţat preotului satului pentru a-l învăţa să citească. De mic copil s-a îndepărtat de jocurile gălăgioase, pentru a se dedica stăruitor lecturii.
Psaltirea este o obştească vindecare care cuprinde doctoria fiecărei patimi, după Marele Vasile. Şi dar nu este la oameni nici faptă, nici cuvânt, nici patimă, nici cugetare, căreia să nu-i poată afla omul leacul în cartea aceasta [psaltirea], fiindcă aceasta este o adunare plină de tot felul de petrecere şi de privire cu mintea, este o vistierie obştească de învăţături, care fiecăruia îi dăruieşte ceea ce îi trebuieşte, pentru că şi rănile cele vechi ale patimilor le curăţă, şi celui ce de curând s-a rănit de vreo patimă, în grabă îi dă vindecare, şi pe cel întreg după fapta bună, îl păzeşte,
Mai întâi, aşadar, tu, Părinte, care vrei să te faci duhovnic, trebuie să ai o virtute şi o sfinţenie deosebită şi mai presus de a celorlalţi oameni, încă, şi decât a preoţilor cu care împreună vieţuieşti, dintre care vei fi ales. Şi patimile tale să le ai vindecate şi biruite şi să ai o sfinţenie deosebită de a celorlalţi. Fiindcă tu, care vei fi rânduit duhovnic, trebuie să petreci o viaţă duhovnicească, călăuzit de darul şi socotinţa Sfântului Duh, dacă vrei să ai nume adevărat de duhovnic şi să răspunzi cerinţei.
Tatăl, Care a trimis pe Înainte-Mergătorul Ioan că să boteze, a propovăduit prin gura lui păcătoşilor: Pocăiţi-vă! (Matei 3, 2). Fiul, când S-a arătat în lume, a grăit acest cuvânt, începătură şi temelie a propovăduirii Sale: Pocăiţi-vă! (Matei 4, 17). Duhul Sfânt, când S-a pogorât în chip de limbi de foc, cuvântul acesta l-a rostit, prin Apostolul Petru: Pocăiţi-vă! (Faptele Apostolilor 2, 38). Trei sunt Cei ce mărturisesc, şi mărturia Celor Trei este adevărată, mai mult, este adevărul însuşi. Deci, fraţii mei păcătoşi: „Pocăiţi-vă, pocăiţi-vă, pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!”
Dacă, prin urmare, şi tu, iubite, doreşti să dobândeşti harisma aceasta, se cuvine să cunoşti şi să păstrezi următoarele opt lucruri:
1. Trebuie să respecţi poruncile lui Dumnezeu şi prin întâmpinarea lor să ajungi la contemplare, precum te sfătuieşte Grigorie Teologul, zicând: „Vrei să devii teolog vreodată, şi vrednic de contemplarea lui Dumnezeu? Păzeşte poruncile, mergi prin viaţă cu săvârşirea faptelor bune; căci prin fapte ajungi la contemplaţie; de la trup nevoieşte-te către suflet”.
Fraților, de mare nevoie este să ne împărtășim des, ca să avem în noi Viața, Care este Iisus Hristos și ca să nu murim moarte sufletească. Căci acei care nu se hrănesc adesea cu această hrană duhovnicească, cu adevărat mor. Și deși se arată că trupește trăiesc, sufletește însă sunt morți, pentru că s-au îndepărtat de viața cea duhovnicească și adevărată, pe care o face Sfânta Împărtășanie.
Află că-n acest război sunt două voinți în noi, una contrară alteia. Una a părții raționale și de aceea se numește ,,Raționalul” și voința superioară. Cealaltă a simțurilor și de aceea este numită ,,Sensibilă”, voința inferioară. Ultima de obicei mai este numită voința irațională, voința poftelor și a pasiunilor corporale. Cu voința superioară, rațională, dorim numai lucruri bune, iar cu cea inferioară, irațională, dorim numai lucruri rele.
Eu mă spăimânt şi nu mă pricep cum creştinii din vremea noastră pot prăznui duminicile şi celelalte sărbători de peste an şi să se bucure duhovniceşte cu bucuria cea adevărată, dacă nu se împărtăşesc adesea cu dumnezeeasca împărtăşanie şi în ce constă sărbătoarea şi prăznuirea lor?
Aşa dar cu adevărat cei care nu se împărtăşesc des se lipsesc (o, ce nenorocire!) de toate aceste bunătăţi cereşti şi dumnezeeşti, dar totodată sunt şi călcători ai poruncilor şi stăpâneştilor hotărîri ale Domnului, precum am spus, ale canoanelor apostoleşti şi sinodale şi încă şi ale tuturor sfinţilor locali, precum am arătat pe larg mai înainte.