Sf. Macarie Egipteanul

Despre credinţa în Dumnezeu cea adevărată (Omilia a XLVIII-a a Sfântului Macarie Egipteanul)

1. Domnul, voind să-şi conducă ucenicii spre o credinţă perfectă, a zis în Evanghelie : «Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi cel ce este nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept» (Luca 16, 10). Dar în ce constă (acel) puţin şi în ce constă (acel) mult ? (Acel) puţin se referă la promisiunile referitoare la acest veac, la (bunurile) pe care Domnul a promis să le dea celor ce cred în El, ca de exemplu: hrana, îmbrăcămintea, sănătatea, odihna trupului şi celelalte.

Continuare …

Harul nu pune pe seama sa binele făcut, ci pe seama omului

După cum puterea potrivnică ne îndeamnă (la săvârşirea faptelor rele) tot aşa şi harul divin (ne îndeamnă la săvârşirea faptelor bune). Dar (nici una din cele două puteri) nu ne forţează, ci ne lasă libertatea de discernământ şi de alegere. De aceea, pentru faptele pe care le-a făcut, împins de satan, omul însuşi – iar nu satan – primeşte pedeapsa, ca unul care a săvârşit răul, nu împins cu forţa, ci sfătuit de cugetul său.

Continuare …

Fericit sufletul care se roagă cu stăruinţă şi cu credinţă

Toţi îşi închipuie că sunt creştini dacă au mărturisit credinţa în Hristos şi au câteva virtuţi mărunte; puţini sunt însă adevăraţii creştini, şi anume aceia care sunt bogaţi în Duhul (Sfânt), aceia care se bucură de cereasca poftă a Duhului Sfânt şi ale căror suflete sunt împodobite cu odăjdiile harismelor cereşti, aceia pentru care creştinismul nu-i doar mărturie în cuvinte şi o simplă credinţă (doar de faţadă), ci creştinism înseamnă puterea şi lucrarea Duhului Sfânt; sunt aceia care, fără încetare pipăie cu mâinile sufletului aurul ceresc (adică acea cunoaştere a tainelor Duhului Sfânt); aceştia sunt adevăraţii creştini.

Continuare …

Sufletul care nu este luminat de Duhul Sfânt este neliniştit, temător şi nestatornic

Cel cu adevărat credincios trebuie să se străduiască să-şi schimbe gândurile, obiceiurile, toate concepţiile şi raţionamentele sale vechi, cerând neîncetat ajutorul lui Dumnezeu. Păcatul nu mai are putere asupra celor ce-L aşteaptă cu încredere pe Domnul şi se gândesc la aceasta neîncetat. Satana vrea să înspăimânte sufletul prin ispite şi căderi, gânduri rele, provocări şi boli. Dar cine este atent şi ştie de unde îi vin toate relele nu se sperie, ci aşteaptă cu răbdare trecerea lor. El ştie că Domnul va lupta pentru salvarea lui din ghearele duhurilor rele, numai să aibă încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Continuare …

Chipul Domnului se fixează în sufletul celui ce-L caută

De la Creaţie, Dumnezeu a avut în vedere naşterea fiilor duhovniceşti. De aceea i-a şi trimis El pe prooroci, pe profeţi, pe patriarhi, pe părinţi, legile şi, în cele din urmă, pe Însuşi Fiul Său. Toată această lucrare a avut ca scop să nască fii din natura Sa dumnezeiască şi întreaga omenire a fost chemată la această renaştere spirituală, după cuvântul: „De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea vedea Împărăţia lui Dumnezeu”.

Continuare …

Mult ni s-a dat, mult ni se cere

Dumnezeu pune la încercare sufletele în multe şi variate feluri şi aşteaptă să vadă cum lucrează libertatea voinţei fiecăruia. Sunt unii care primesc harul dumnezeiesc foarte uşor şi repede, şi îndată ce devin credincioşi se roagă. Ei trăiesc în lume fără osteneală prea mare. Înţelepciunea lui Dumnezeu cea tainică doreşte să vadă dacă aceştia se bucură şi lucrează pentru El cu ajutorul harului pe care l-au primit fără multă trudă. Mult li s-a dat, mult li se cere. Repede li s-a dat, repede li se cere dovada recunoştinţei. Alţii însă sunt lăsaţi să se obosească mult în fel de fel de  nevoinţe, în aşteptare îndelungată, în lacrimi neîncetate de cerere a Duhului Sfânt, şi foarte greu le răspunde Dumnezeu. Nu pentru că nu-i iubeşte – poate chiar pe aceştia îi iubeşte mai mult, – ci pentru că vrea să le vadă străduinţa, răbdarea, încrederea.

Continuare …

Sf. Macarie Egipteanul: “Dumnezeu educă pe om prin experienţa binelui şi a răului”

Întrebare: De ce oare în acelaşi spaţiu, când harul lucrează, lucrează şi păcatul?
Răspuns: Pentru că, în chipul acesta, sufletul să cunoască prin experienţă dulceaţa binelui. Sufletul aceluia care a gustat din har răsuflă şi se odihneşte printr-o trăire străină acestui veac. Şi iarăşi, dacă mintea se lăsă puţin abătută fie la discuţi (cu cineva), fie să facă altceva, ea este iarăşi umplută de păcat, ca împovărarea să-l înveţe prin experienţă amărăciunea (păcatului). Prin urmare, această (amărăciune) urmăreşte să-l facă să se despovăreze cât mai grabnic de păcat, căutându-şi mângâierea şi odihna aceea de negrăit.

Continuare …

Creştinii nu trebuie să se tulbure în necazuri

Cel ce vrea să-L urmeze pe Hristos pentru a deveni fiu al lui Dumnezeu, născându-se din Duh, mai întâi de toate trebuie să suporte cu bună voie şi cu răbdare toate relele ce-l încearcă, ca de pildă bolile trupeşti, înfruntările şi umilirile ce-i vin de la oameni, calomniile nevăzuţilor vrăjmaşi. Într-adevăr Providenţa divină, care rânduieşte toate lucrurile cu înţelepciune şi în vederea binelui, îngăduie asemenea încercări, provocate de diverse nenorociri, să atingă sufletele pentru ca să se vădească cele ce-L iubesc sincer pe Dumnezeu.

Continuare …

Pentru cei credincioşi, credincios este Domnul!

Dumnezeu pune la încercare sufletele în multe şi variate feluri şi aşteaptă să vadă cum lucrează libertatea voinţei fiecăruia. Sunt unii care primesc harul dumnezeiesc foarte uşor şi repede, şi îndată ce devin credincioşi se roagă. Ei trăiesc în lume fără osteneală prea mare. Înţelepciunea lui Dumnezeu cea tainică doreşte să vadă dacă aceştia se bucură şi lucrează pentru El cu ajutorul harului pe care l-au primit fără multă trudă. Mult li s-a dat, mult li se cere. Repede li s-a dat, repede li se cere dovada recunoştinţei.

Continuare …

Adevărata rugăciune este atenţia la Dumnezeu, nu la ceea ce rosteşte gura

Cine voieşte să fie ascultat de Dumnezeu să-şi facă rugăciunea în pace, în linişte, cu multă stăpânire, nu cu strigăte puternice, ci cu mintea atentă şi cu inima înfrântă.
La fel, cel ce are o suferinţă s-o rabde bărbăteşte, nevăicărindu-se. Stăpân pe durere, stăpân pe minte, stăpân pe orice fel de manifestare în afară, aşa trebuie să fie creştinul. Nimeni să nu se plângă niciodată de nimic, căci robul lui Dumnezeu toate le îndură în linişte şi cu voie bună, căci de sus îi vin toate. Acolo este Domnul, unde este linişte şi pace, nu unde este agitaţie şi tulburare.

Continuare …