Sf. Ioan de Kronștadt

„Eu nu resping pe nimeni, am să vin și la dumneavoastră, dar să nu uitați că faceți o glumă cu Dumnezeu”

Părintele Ioan deseori cerceta familia negustorului C. din Petersburg. În casa unde locuia negustorul mai stăteau trei studenți tineri care adesea luau în bătaie de joc popularitatea de care se bucura părintele Ioan. Odată, s-au gândit să-l păcălească pe părintele Ioan și să-și bată joc de puterea „tămăduitoare” a rugăciunilor sale. K., cel mai isteț dintre ei, s-a dus la familia C. Și i-a rugat ca atunci când vine părintele Ioan să treacă și pe la ei, căci unul dintre colegii săi e bolnav de moarte. Tânărul Vania trebuia să facă pe bolnavul, M. trebuia să se dea drept fratele bolnavului și să plângă cu disperare lângă patul său. Zis și făcut.

Continuare …

Viaţa Sfântului Ioan din Kronstadt

Sfântul Ioan din Kronstadt care a trăit în veacul al XIX-lea şi a adormit pe 20 decembrie 1908, a fost o personalitate rară şi cu totul harismatică a Bisericii Ortodoxe din Rusia. El a dovedit că atunci când credinţa este unită cu voinţă şi cu dragostea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, se săvârşesc într-adevăr mari minuni. Dacă am căuta un exemplu de preot în vremurile contemporane care să adune în persoana sa toate calităţile păstorului, nu am găsi un exemplu mai potrivit decât Sfântul Ioan din Kronstadt.
Sfântul Ioan din Kronstadt – Copilăria
Sfântul Ioan Serghiev din Kronstadt s-a născut în gubernia Arhanghelsk din Rusia la 18 octombrie 1829, ca fiu al sărmanului paracliser Ilia Mihailovici Serghiev şi al Fiodorei Vasilievna. La Botez a primit numele sfântului în a cărui zi de pomenire se născuse, respectiv cel al Cuviosului ascet Ioan din Rila, faţă de care va avea ulterior mare evlavie. În familie va primi educaţia religioasă ortodoxă de mare simplitate, profunzime şi sensibilitate, tradiţională în satul rus.

Continuare …

Ce înseamnă să crezi în Biserică?

Iată ce: de vezi un sărac care îţi cere milostenie, recunoaşte în el din toată inima un frate, un membru al lui Hristos şi dă-i milostenie cu convingerea că ea este primită de însuşi Hristos, sub chipul aceluia, şi atunci vei fi credincios în Biserică. A venit la tine un oaspete: primeşte-l şi pe acela ca pe un membru al lui Hristos, cu mângâiere, stai de vorbă cu el, sincer, spre folosul sufletului lui, omeneşte-l cu bucurie, şi atunci vei fi credincios în Biserică.

Continuare …

Dezrădăcinează din inima ta patimile

De te sminteşte pe ţine mâna ta, sau piciorul tău, taie-le pe ele şi leapădă-le de la tine (Mt. 18, 8-9) şi celelalte. Aceasta este vorbire în pilde. Prin mână, picior (nu mâini, picioare), ochi drept (unul singur, nu doi), se înţelege sufletul nostru, care lucrează având drept unelte toate organele trupului. Asta înseamnă că dacă sufletul tău, care a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu întru dreptatea şi întru cuvioşia adevărului, este smintit de către păcate, de către patimi, de către înşelările acestei lumi, dezrădăcinează din inima ta aceste patimi sau lucruri, chiar dacă prin repetare ele intră în firea ta, devenind ca un fel de mână, de picior, de ochi al tău.

Continuare …

Sfântul Ioan de Kronstadt: Fii sincer cu oamenii

Dacă vrei ca Domnul să-ţi creadă „din inimă” rugăciunea, străduieşte-te din tot sufletul ca tot ceea ce vorbeşti şi faci faţă de oameni să fie făcut cu sinceritate, nu fi niciodata nesincer cu ei. Când vei fi faţă de oameni încrezător şi cu inima deschisă, Domnul te va face să fii sincer şi cu inima deschisă şi în rugăciune către Dumnezeu. Celui ce nu arată oamenilor o inimă deschisă nici Domnul nu-i acceptă deschis rugăciunea, făcându-l pe acela să simtă că, întrucât este nesincer faţă de oameni, nu poate fi cu desăvârşire sincer nici faţă de Dumnezeu, fără să nu-l mustre conştiinţa.

Continuare …

Omule, simţi oare foamea şi setea duhovnicească?

O, făţărnicia fariseilor şi a cărturarilor ! O, ticăloasa lor căutare de nod în papură la Dumnezeu Cel fără de păcat, Care împreună cu ucenicii Săi umbla pe pământ în trup! Ucenicii simpli la inimă şi smeriţi ai lui Hristos, mergând prin holdă în urma Mântuitorului, au flămânzit, au rupt spice, le-au frecat cu mâinile şi le-au mâncat în zi de sâmbătă.

Continuare …

Preotul are nevoie de iubire pentru a sluji lui Dumnezeu

Înainte de orice şi mai presus de orice, ca să se învrednicească cu harul dumnezeiesc, preotul are neapărată nevoie de un element de ordin spiritual – iubirea evanghelică; ea îi este necesară în fiecare minut, în fiecare clipă; când se roagă în biserică în timpul unei slujbe solemne, când se roagă acasă sau în casele enoriaşilor, când săvârşeşte Tainele credinţei, când vine în relaţii zilnice obişnuite, de viaţă, de familie, sociale, sau în relaţii cu enoriaşii, cu şefi sau cu subalterni, cu elevii şi cu foştii elevi, cu copiii şi cu adulţii, cu tinerii şi cu bătrânii.

Continuare …

Mergeţi la moaştele sfinţilor şi vedeţi a cui credinţă este dreaptă

Toţi laudă credinţa lor ca fiind cea dreaptă – însă drept nu e acela care se laudă, ci acela pe care Dumnezeu îl laudă, după cuvântul apostolului (1 Corinteni 4, 5). Iar credinţa noastră însuşi Dumnezeu o proslăveşte fără încetare, precum în Sine Însuşi, aşa şi în sfinţii Săi. Mergeţi la moaştele sfinţilor bineplăcuţi lui Dumnezeu şi vedeţi a cui credinţă este dreaptă, în ce credinţă face Dumnezeu asemenea minuni ca în cea ortodoxă?!

Continuare …

Dumnezeu i-a legat pe credincioşi printr-o singură credinţă

Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte [Lc 11, 23]. Cine nu este cu Biserica, acela este împotriva Bisericii; cine nu este în Biserică, acela este împotriva Bisericii; cine nu crede acela este împotriva credinţei; cine nu face faptele pocăinţei, faptele virtuţii acela este împotriva virtuţilor.

Continuare …

Să menţinem duhul nostru într-o necontenită dispoziţie rugătoare

Aşa cum mama îşi învaţă copilul să meargă, ne învaţă şi Domnul să credem în El cu credinţă vie. Mama îşi pune copilul pe picioare, îl lasă să stea aşa, se îndepărtează de el, apoi îl cheamă să vină la ea. Rămânând singur, fără sprijinul mamei, copilul începe să plângă, vrea să se ducă la ea, dar nu încearcă, de frică să facă primii paşi, până când se hotărăşte să păşească şi cade. întocmai ca o mamă, Domnul îl învaţă pe creştin să creadă în El, credinţa fiind ca şi mersul (credinţa – cale duhovnicească).

Continuare …

Pă­catul poate ucide sufletul şi temporar, dar şi veşnic

Să nu creadă cineva că păcatul e ceva lipsit de importanţă. Nu, păcatul este un rău teribil, el ucide sufletul şi acum, şi în veacul ce va să vină. În veacul viitor păcătosul va fi legat de mâini şi de picioare (din punct de vedere al sufletului) şi va fi aruncat în întunericul cel mai dinafară, după cum cuvântează Mântuitorul: „Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară” (Matei 22, 13).

Continuare …

Ce erau dintru început Satana şi îngerii lui?

Toată făptura dă mărturie despre nemărginita milă şi dreptate a Creatorului. Satana însuşi şi îngerii lui, prin existenţa lor scelerată şi prin ticăloasele uneltiri împotriva oamenilor, învederează nemărginita milă şi dreptatea Creatorului.
Căci ce erau dintru început Satana şi îngerii lui? De ce lumini, de ce comori, de ce bunătăţi s-au lipsit din cauza nerecunoştinţei lor încăpăţânate şi arbitrare, a trufiei, răutăţii şi invidiei împotriva Domnului? N-a fost oare căderea lor absolut deliberată, gândită anume, cu scopul de a se război veşnic cu Creatorul şi cu creaţia Sa, cea raţională şi cuvântătoare, adică cu oamenii?

Continuare …

Să înțelegem de ce ne-a fost trimis Mântuitorul

De ce Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Săptămâna Mare? Fiindcă în aceste zile s-au săvârşit nişte lucruri cât se poate de mari: patimile şi moartea Dumnezeu-Omului pentru neamul omenesc. Aceste lucruri sunt atât de mari şi au atât de multă însemnătate încât de nu s-ar fi săvârşit, lumea şi neamul omenesc ar fi pierit precum Sodoma şi Gomora sau precum lumea dintru început, cea nimicită prin potop. Lumea dăinuie fiindcă există Sămânţa Sfântă. Sămânţa Sfântă e dăinuirea lumii. Lumea dăinuie fiindcă se află în lume aleşi şi sfinţi, care se roagă pentru lume. Lumea dăinuie fiindcă în Cer nu s-a împlinit numărul celor aleşi.

Continuare …

Rugăciunea, darul lui Dumnezeu

Rugăciunea este dovada că sunt persoană raţională, că sunt după chipul lui Dumnezeu, este chezăşia viitorei mele îndumnezeiri şi fericiri. Am fost zidit din nimic; sunt nimic înaintea lui Dumnezeu, fiindcă nu am nimic al meu – însă eu, prin mila Lui, sunt persoană, am raţiune, inimă, voinţă liberă, iar în raţiunea şi libertatea mea pot, prin întoarcerea inimii mele către El, să măresc treptat în mine însumi împărăţia Lui cea nesfârşită, să înmulţesc treptat, din ce în ce mai mult, în mine darurile Lui, să iau din El, ca dintr-un Izvor pururea curgător şi niciodată secat, tot binele duhovnicesc şi trupesc, dar mai ales duhovnicesc.

Continuare …