Celor aflați în ascultare, diavolul le sădește pofta unor virtuți peste putere; iar pe cei din liniștire îi îndeamnă la nevoințe nepotrivite lor.
Să avem grijă să nu ne amăgim dorind să fim „cât mai duhovnicești”
Sf. Ignatie Briancianinov
Dumnezeu este chezăşia sigură a veşnicei fericiri
Un fel al slujirii aproapelui care îmi place, care mă unge la suflet, este slujirea prin cuvântul plăcut lui Dumnezeu şi folositor, care călăuzeşte la mântuire. De aceea iubesc pustia şi însingurarea. Cu ajutorul lor aş dori să îmi curăţesc mintea şi inima – să le curăţesc în aşa fel încât ele să se facă table vii ale cuvântului dumnezeiesc viu, ca acesta să se întipărească în ele limpede, luminat, ca din cuvântul dumnezeiesc viu să izvorască mântuire îmbelşugată, să se reverse în sufletul meu şi în sufletele celor pe care îi iubesc în Domnul.
Sufletul tuturor îndeletnicirilor în Domnul este luarea-aminte
Fără luare-aminte toate aceste îndeletniciri sunt sterpe, moarte. Cel ce voiește să se mântuiască trebuie să-și rânduiască viața în așa fel ca să poată păstra luarea-aminte la sine nu numai în însingurare, ci chiar și în împrăștierea în care împrejurările îl trag uneori împotriva voinței sale. Frica de Dumnezeu să tragă în cumpăna inimii mai greu decât toate celelalte simțiri: atunci va fi ușor să păstrezi luarea-aminte la sine atât în liniștea chiliei, cât și în mijlocul zarvei care te împresoară din toate părțile.
Aţi mărturisit dreptatea lui Dumnezeu cu gura, mărturisiţi-o şi cu faptele
Cu inima se crede spre dreptate, a zis apostolul, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire (Rom. 10, 10). Trebuie să mărturisim dreptatea cu gura şi, atunci când se poate, cu însăşi fapta. Dreptatea mărturisită prin vorbe şi prin fapte devine reală, devine un bun al omului. Şi întrucât este esenţială, ea este o chezăşie sigură a mântuirii.
(✝) Duminica VI-a din Post – Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile)
Bucură-te foarte, fiica Sionului, propovăduieşte, fiica Ierusalimului: iată, împăratul tău vine la tine drept şi însuşi mântuitor, blând şi călare pe asin şi pe mânz tânăr” (Zah. 9, 9).
Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim şi o prăznuim astăzi. Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-şi propovăduirea pe pământ, a intrat sărbătoreşte în împărăteasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinării la Dumnezeul Cel adevărat, în cetatea care era a lui Dumnezeu mai mult decât orice cetate.
Ce este viaţa aceasta faţă de veşnicie? O clipă care nu înseamnă nimic!
Cu bine vă săvârşiţi pribegia pământească? În vremea acestei pribegii, omului i se întâmplă să se uite cu nesaţ la lucrurile care se înfăţişează privirilor, şi atunci i se pare că mersul lui către veşnicie s-a oprit. Aceasta este o iluzie a ochilor sufletului. Mergem tot timpul şi nu ne oprim nici măcar o clipă. Pentru ca omul pribeag pe acest pământ să nu se rătăcească în calea-i grea, i se cântă o cântare duhovnicească. Iată cuprinsul ei: voia lui Dumnezeu, preasfintele Lui porunci.
Avem nevoie de rugăciune și discernământ
Într-o chinovie oarecare trăia un zăvorât pe nume Timotei. Unul dintre fraţii mănăstirii a căzut în ispită, iar întâi-stătătorul, aflând de asta, l-a întrebat pe Timotei ce să facă cu fratele căzut. Zăvorâtul a dat sfatul ca cel ce se smintise să fie izgonit. După ce a fost izgonit acela, ispita fratelui care căzuse a trecut asupra lui Timotei şi l-a făcut să se primejduiască.
Demonstrația matematică că Dumnezeu există!
Aceste afirmații despre nesfârșirea muncilor iadului sunt luate din cunoscuta teorie matematică despre infinit. De această teorie ne folosim adesea pentru a lămuri cât se poate de corect și de exact legăturile dintre făpturi și Făcător. Nici o știință, afară de matematică, nu e în stare să dea o atare explicație. Matematica, numai ea, dovedind că infinitul este de neajuns, pune în relațiile corecte cu el toate numerele, adică toate felurile făpturilor. Universul este număr, și toate părțile lui alcătuitoare sunt numere. Cel neinițiat în tainele matematicii nu poate nicidecum să încapă ideea că toate numerele, oricât de diferite între ele, sunt absolut egale față de infinit.
Pe toţi îi cheamă Milostivul Dumnezeu la mântuire, dar foarte puţini se supun Lui
Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata. şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă. şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.
Pentru biruinţa asupra răului avem neapărată nevoie de ajutorul lui Dumnezeu
Fericiţi sunteţi voi, cei ce aţi cunoscut deosebirea dintre virtuţile duhovniceşti şi cele sufleteşti, dintre virtuţile proprii doar Noului Adam şi virtuţile de care e în stare Adam cel vechi, dintre virtuţile evanghelice şi virtuţile firii noastre căzute, virtuţi de care nu sunt străini închinătorii la idoli, mahomedanii şi toţi ceilalţi oameni care s-au abătut de la urmarea sfântului Adevăr! Spuneţi că dorinţa binelui duhovnicesc este încă nestatornică în dumneavoastră?
„Strigat-am cu toată inima mea”
Într-o mănăstire însingurată, puţin ştiută, de mică însemnătate, aflată între păduri şi bălţi, trăia un oarecare monah. Cu teamă, cu neîncredere în sine pătrundea el rugăciunea săvârşită de către minte în adâncul şi taina cămării sufletului. Odată, stătea monahul în biserică, adâncindu-si mintea în inimă, iar inima a cunoscut pe neaşteptate o mişcare de rugăciune către minte şi a tras cu sine întregul trup într-o stare sfinţită, duhovnicească, de ne-descris prin cuvinte, mai presus de toate patimile, pe care o înţelege numai cel ce a încercat-o.
Începutul răutăţilor este gândul mincinos
Drept mijloc de pierzanie a neamului omenesc a fost întrebuinţată de către îngerul căzut minciuna (Facere 3, 13). Din această pricină, Domnul l-a numit pe diavol „mincinos, tatăl minciunii şi ucigaş de oameni dintru început” (Ioan 8, 44). Domnul a unit strâns noţiunea de minciună cu cea de ucidere de oameni, întrucât cea din urmă este urmarea nemijlocită a celei dintâi.
Faptele bune ale Duhului versus “binele” închipuit al firii noastre căzute
Nevrednice sunt de Dumnezeu faptele bune cele după firea omenească, ce vin din firea noastră căzută, în care binele este amestecat cu răul, în care binele în cea mai mare parte de-abia se bagă de seamă din pricina mulţimii răului.
Fericiţi cei ce urmează cu lepădare de sine adevăratei învăţături evanghelice
Inima dumneavoastră să fie numai a Domnului, iar în Domnul – şi a aproapelui. Fără îndeplinirea acestei condiţii este cumplit să fii al omului.
Nu vă faceţi robi oamenilor (I Cor. 7, 23), a zis apostolul.
Întotdeauna m-au mişcat până în adâncul sufletului cuvintele pe care Sfântul Ioan Înaintemergătorul le-a rostit cu privire la Domnul şi la sine însuşi şi care ni s-au păstrat în Evanghelia după Ioan: Cel ce are mireasă este mire, grăieşte Sfântul Înaintemergător, iar prietenul mirelui, care stă şi ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui.
Despre deplina ascultare faţă de îndrumătorul duhovnicesc
Este minunată dorinţa dumneavoastră de a vă afla în ascultare deplină faţă de un îndrumător încercat. Această nevoinţă nu a fost dată însă vremii noastre. Ea nu numai că a dispărut dintre mireni, ci nu mai este de găsit nici în mănăstiri. Omorârea înţelegerii şi a voii căzute nu poate fi săvârşită de un om sufletesc, chiar dacă acesta ar fi bun şi evlavios. Pentru aceasta este nevoie de un părinte purtător de Duh: doar înaintea unui purtător de Duh poate fi limpede sufletul ucenicului, doar un purtător de Duh poate vedea de unde şi încotro se îndreaptă mişcările sufleteşti ale celui îndrumat de el.
Vremea Postului să o începem cu bucurie, supunându-ne pe noi nevoinţelor celor duhovniceşti
Iubiţi fraţi! Am intrat în limanul Postului Mare. Să ne facem acum vreme pentru a ne cerceta pe noi înşine cu luare-aminte şi în amănunţime: uşile pocăinţei se deschid pentru noi mai larg!
Locuitori ai sfintei mănăstiri! Ucenici îndeaproape ai lui Hristos! Fii iubiţi ai Bisericii, ce vă aflaţi neîncetat la sânii ei duhovniceşti!
Nu lega prietenie cu vrăjmaşii Dumnezeului tău, Ziditorului tău, Răscumpărătorului tău!
“Pocăinţa este neapărat trebuincioasă pentru toţi! Fiecare să se folosească de preţioasa vreme dăruită de milostivirea lui Dumnezeu! Fiecare să se cufunde în fericita pocăinţă! Să ne îndeletnicim cu ea mai ales de-a lungul acestei săptămâni, osebită şi rânduită ca să ne pregătim de taina spovedaniei şi de taina, care urmează după aceasta, a împărtăşaniei. Să nu jertfim această săptămână împrăştierii nechibzuite: destul i-am jertfit acesteia până acum! Destul ne-am îndeletnicit cu pierzania de sine!