Nu este de ajuns singură umilinţa şi sfărâmarea inimii, ceea ce la o vreme se face fără de adevărată pocăinţă, ca adică nu numai să-i fie jale şi să plângă pentru păcate, ci nici să nu se mai întoarcă la păcate, şi pentru cele făcute să sufere cuviincioasa osteneală. Pomeneşte Apostolul de Isav, fiul lui Isaac (Evr. 12, 17), cum că n-a aflat pocăinţa loc, măcar deşi cu lacrimi a căutat-o pe ea. Pentru ce lacrimile păcătosului celuia nu i s-au socotit întru pocăinţă şi neprimite i-au fost lui Dumnezeu, nici nu i-a iertat păcatele de care păcătosul acela a plâns?

Continuare …

Unii oameni s-au obişnuit să osândească vremurile noastre şi să mustre neputinciosul neam omenesc, zicând: „Astăzi nu mai există printre oameni făcătorii de minuni care erau înainte!” Nu este adevărat! Dacă doriţi, vă voi arăta că şi astăzi există printre oameni făcători de minuni; numai să ascultaţi ce vă voi spune: oricine iubeşte pe vrăjmaşul său este un făcător de minuni. Auziţi, oare, când vă spun că oricine îşi iubeşte vrăjmaşii este făcător de minuni? Iar acesta este un adevăr şi îl voi dovedi cu dumnezeiasca Scriptură şi cu Sfinţii Părinţi.

Continuare …

Pentru ce, omule, zadarnic te mândreşti în trupul stricăcios? Nimic vrednic de mândrie şi înălţare nu vei afla întru tine: din pământ eşti luat şi în pământ vei merge iar; din nimic ai fost zidit şi nu ştii încotro te vei întoarce şi ce soartă vei dobândi.

Aşadar, nu te mândri cu bogăţia, căci aceasta piere; nu te mândri cu obârşia neamului bun, căci toţi suntem pulbere şi cenuşă; nu te mândri nici cu puterea, nici cu înţelepciunea, nici cu frumuseţea trupului: toate acestea nu sunt de la tine. Însă cu nimic altceva nu te mândri, căci nu ai nimic al tău, ci toate sunt de la Dumnezeu.

Continuare …

Cel mândru nu umblă în căi simple şi drepte, ci în căi strâmbe, pline de spini şi tâlhari. „Certat-ai pe cei mândri: blestemaţi sunt cei ce se abat de la poruncile Tale” (Psalm 118, 21).

Mândria e rătăcire nebună şi cea mai mare călcare de lege, iar îngâmfarea se naşte din necunoaşterea propriei neputinţe. Prin nimic altceva nu se cade şi nu se greşeşte, precum prin mândrie; nici îndreptarea inimii nu se face decât prin smerenie şi simplitate. Oricând şi oriunde s-a întâmplat căderea, înaintea acesteia a stat mândria.

Continuare …

Nu fi mândru, chiar dacă ai rang de seamă, ca să nu-i înveţi mândria şi îngâmfarea şi pe supuşii tăi, căci după cum este mai-marele, tot astfel sunt, de obicei, şi supuşii.

Cel mai mare peste toţi oamenii şi mai presus de toată făptura – Domnul Dumnezeu – ţi-a arătat chipul smereniei întru Sine Însuşi. El, luând ştergarul, a spălat picioarele ucenicilor (loan 13,5) – a luat chipul robului, S-a smerit, slujind până la moarte şi încă moarte pe Cruce (Filipeni 2, 7-8), pentru ca noi, văzându-L astfel, să ne smerim, să nu ne mândrim cu nimic în lumea aceasta.

Continuare …

Cine se gândeşte întotdeauna la Dumnezeu, acela Îl iubeşte pe Dumnezeu, cine se gândeşte întotdeauna la cele pământeşti, acela iubeşte pământul. Şi celui pe care îl iubeşte, aceluia i se şi aseamănă!…

“Luaţi seama la crinii cîmpului cum cresc”. Cum cresc crinii cîmpului, florile? Ele cresc şi se deschid spre cer. Nu spre pămînt îşi îndreaptă iarba floarea ei, ci o desface către cer, o deschide şi îi descoperă cele dinăuntrul ei, de parcă ar vrea să le arate cerului sau, mai bine zis, Creatorului Însuşi, lui Dumnezeu.

Continuare …

În mâncare şi băutură să fii asemenea păsării. Căci pasărea la fiecare ciugulit se uită cu grijă încoace şi încolo, de nu sunt cumva vânători; şi doar puţin să bage de seamă ceva, de îndată zboară şi nu mai poate fi prinsă cu uşurinţă.

Asemenea fii şi tu: pretutindeni, mereu caută în jurul tău şi niciodată în viaţa ta să nu fii fără de grijă, căci din toate părţile ai vânători, pretutindeni sunt capcane, pretutindeni sunt mreje. Păzeşte-te să nu cazi în ele – ca să nu fii prins, căci de vei fi prins, cu anevoie te vei slobozi şi nu vei scăpa de povară şi amărăciune.

Sf. Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Ed. Sophia, București, 2007, p. 44

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, și de cea la dreapta, adică spre nevoințele din cale-afară de aspre, și să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împarateasca, adică pe calea vieții cu măsură, a nevoinței cu măsură.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepților e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia plutește cu bine.

Continuare …