Când spunem: „Doamne, ridică-mă din patul durerii!” şi îţi aduci aminte că a ridicat pe paralitic, că a ridicat pe fiica mai marelui sinagogii, că a ridicat bolnavii din pat, în sinea ta totuşi te gândeşti oare poate Mântuitorul să facă lucrul acesta şi pentru mine? Sau dacă eşti mai puţin îndoielnic, te gândeşti oare merit eu ca Mântuitorul să mă ridice din patul durerii pe mine? Pentru că inima noastră este plină de îndoieli.
Multă lume îmi spune: „Părinte, nu mă rog. Mă rog seara, dar dimineața nu mai am timp să mă rog”. Și mă gândesc: rugăciunile începătoare, adică Împărate ceresc, Sfinte Dumnezeule, Preasfântă Treime și Tatăl nostru, durează trei minute. Dacă mai adaugi Crezul, Psalmul 50 și o rugăciune către Maica Domnului, mai fac cinci minute. În total zece minute, să zic! Zece minute nu-I dai lui Dumnezeu…?!
Ne-am luat pe umerii noştri, când am devenit creştini, această mare povară a Crucii: de a trece printr-o lume păgână, o lume în care suntem străini şi pentru care va veni Cineva şi va spune ca în acea cântare bisericească: „Dă-mi-l Mie pe străinul acesta, care n-a avut unde să-şi plece capul cât a trăit pe pământ”.
În lumea aceasta suntem născuţi să-I slujim lui Dumnezeu, aceasta este misiunea noastră. Adeseori însă slujim lumii. Adeseori lumea ne atrage mai mult. Cântecul ei de sirenă este mai puternic decât chemarea duhovnicească, pentru o minte care este mărginită şi pentru un suflet care e infirm.
Părinte, spuneţi-ne un cuvânt despre războiul nevăzut!
Aş vrea să nu încetaţi să vă rugaţi. Aş vrea să înţelegeţi că dacă există vreo protecţie care se întinde peste societatea umană, peste ţara noastră, aceasta este puterea rugăciunii. Să nu faceţi o rugăciune de rutină! Puneţi-vă în mişcare inima, umpleţi-va de fiorul rugăciunii.
Părinte, vorbiţi-ne despre cum îşi poate recăpăta credinţa cineva care şi-a pierdut-o.
Se spune că cei doi oameni s‐au suit la templu. Fariseul a mers în față, stătea drept în fața altarului, se bătea cu pumnii în piept şi zicea: Doamne îți mulțumesc Ție, că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitor, desfrânat, mincinos, hoț şi aşa mai departe şi că nici măcar nu sunt ca acest vameş. Iar vameşul stătea la uşă, nici măcar nu dădea să‐şi ridice privirea şi se bătea cu pumnul în piept şi striga: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosul.Toată parabola se reduce la aceste două prezentări de tipuri umane. În concluzie Mântuitorul spune: Adevărat vă spun vouă, că mai îndreptat s‐a întors vameşul acasă decât fariseul, pentru că cel ce se înălță pe sine se va smeri, iar cel care se smereşte pe sine se va înălța.
Trăim într-o lume în care creştinismul nu este iubit, în care modernismul, ştiinţa şi libertinajul lovesc cu putere în creştinism. Contemporanii noştri îşi bat joc de noi, zic că a crede în Dumnezeu înseamnă că eşti înapoiat mintal.
Mai demult mergeam la o doamnă româncă bolnavă de cancer dintr-un spital cu boli terminale și în salon cu ea era o altă doamna, americancă, la care în fiecare zi venea în vizită fiica ei și îi făcea unghiile, îi coafa părul.
Părinte, cum să-i convertim pe cei de lângă noi, având dragoste pentru ei, sau cum să ne pregătim pentru misiune?
O să vă spun o întâmplare pe care am citit-o. Înainte de a începe acţiunea mea cu cele „Şapte cuvinte către tineri”, am fost inspirat într-o mare măsură de o carte a părintelui Dudko. Am auzit că părintele Dudko ar fi abjurat mai târziu,dar eu înţeleg.
Niciodată să nu deznădăjduiţi, pentru că în cea mai grea împrejurare Dumnezeu te scapă. Aş putea să vă spun sute de cazuri din viaţa mea personală, când în momentul în care tot orizontul părea închis, când nimic nu se mai deschidea pentru mine, în clipa aceea Dumnezeu deschidea o poartă. De zeci de ori în viaţa mea, în special în închisoare, Dumnezeu m-a scos din păcat şi din lumea aceasta.
În faţa lui Dumnezeu nu contează cantitatea, ci străduinţa, o intensitate în străduinţă, pentru că toţi ne străduim într-un fel. Dacă te străduieşti să faci o rugăciune şi n-o faci cum trebuie, Dumnezeu primeşte silinţa ta. Dacă te străduieşti să faci un bine cuiva şi dai foarte puţin – pentru că nu ai mai mult – Dumnezeu preţuieşte aceasta.
„Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, un cer nou şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea…” (II Petru 3:13).
„Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, un cer nou şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea…” (2 Petru 3:13)