Canonul este un lucru bun, dar e nimic pe lângă truda de a alunga ura din sufletul tău. Să nu stai liniștit până când nu ți-ai liniștit sufletul despre fratele tău, așa cât poți și cum poți, mai ales dacă și el, fratele tău, este dificil.
Viața omului se cere trăită în relație cu veșnicia. Și atunci o să vezi cât de scump e timpul și suspinarea ta! Ești liber să o faci de acum; cine te oprește să te închini? Și dacă te oprește dușmanul, primești plată de erou că te-ai închinat când te oprea.
Uite, ca să mă înțelegeți, vă dau un exemplu. S-a însurat un băiat cu o fată, Nicu cu Ioana. Și după nuntă Ioana a trecut la bucătărie și Nicu s-a dus la lucru. Și fata a afumat mâncarea. „Auleu! Ce-o să zică Nicu?” Se perpelea, săraca! „O să mă certe: «Nici atâta n-ai învățat?».”
Smerenia este arta care te trimite la tine, să stai cu tine, smerit în tine. Procesul care a rânduit întreaga stare de lucruri, soarta întregii creații a lui Dumnezeu și care a fost făcut printr-un act de mare smerenie, înfricoșându-se îngerii și toate puterile cerești, este întruparea Mântuitorului.
Ce ne puteți spune despre pocăința făcută cu bucurie și de pocăința făcută cu o oarecare întristare a inimii, cu frică de Dumnezeu și de moarte?
Dragii mei! Nu este un motiv de întristare când avem pe Dumnezeu ca salvator, când ne poate ierta de toate păcatele noastre! Nu există!
Părinte, individualismul este, se pare, o boală a societății. Se extinde, oare, și asupra credincioșilor?
Da, este într-adevăr un mare defect al momentului istoric în care trăim. Însă nu vreau deloc să cred că este nevindecabil.
Noi suntem atenți cu ceea ce, de fapt, am luat cu noi când am plecat mai departe, la un drum mare, care se face cu primul pas, dar pus bine, pe direcție.
Dragă, numai dracul nu se poate mântui. Acesta-i răspunsul. Deci nu mai puneți nicio întrebare de felul acesta. Condiția este să se pocăiască. Dacă a omorât o mie de oameni, se spovedește, se căiește, plânge, Dumnezeu îl iartă. Jertfa de pe Golgota s-a făcut pentru mântuirea lumii, nu numai a unora, pentru toți. Dacă nu vor, nu vor ei, dar pot să se mântuiască.
Am vãzut cã spuneţi cã pot sã foloseascã cãlugãrii pe mireni, sã-i sfãtuiascã, fãrã sã-i judece. Ce înţelegeţi prin: „fãrã sã-i judece”?
– Adicã: nu-i judeca pentru faptele lor rele, pânã într-atât. Decât numai atât, sã iasã în evidenţã cã nu e bine ce face, generalizând fapta lui rea. În tot cazul, sã nu judece: „Vai, ticãlosul, uite ce-a fãcut!” Înseamnã cã-l judeci şi-l condamni.
Dacă ești într-o stare de recrudescență interioară, sigur slăbește credința. Să nu slăbească! Chiar și la sfinți se constată o viață de oscilație, o ridicare și o coborâre. Pentru că te mai părăsește harul, ca să nu te mândrești, să nu spui: „Ia uite eu unde am ajuns!”. Te mai părăsește harul ca să te smerești. Dar nu trebuie să-ți pierzi credința. Tu trebuie să fii mereu prezent.
Orice clipă poate să fie un timp și orice suspinare poate să fie o rugăciune. Pentru Dumnezeu! Există o lume călugărească deosebită de cea laică, deși, în mare, călugăr înseamnă creștin bun. Căci Dumnezeu n-a făcut rugăciuni speciale pentru călugări. Însă călugăria nu poate fi prinsă în niciun citat, în nicio cuprindere filosofică. E dincolo de înțelegere, pentru că este o luptă continuă cu Dumnezeu. Omul este creat de Dumnezeu cu voință liberă, cu rațiune și cu afecte.
Diavolul țintește acest mare obiectiv: să ne despartă de Dumnezeu. Nu-i va fi ușor să o facă direct, că așa s-au încununat mulți creștini care au simțit în ei puterea credinței, știind că omul e făcut de Dumnezeu singur, numai pentru Dumnezeu și nu se pot despărți de El. Satana, care n-are o clipă de răgaz, gândește ca indirect să poată despărți pe om de Făcătorul lui.
“- Vorbind de mântuirea sufletului, trebuie să ne gândim şi la post? Şi dacă da, la care dintre ele, la postul spiritual sau la postul trupesc?
Se spune undeva cã în vremuri de ispitã, într-o mânãstire de 100 de cãlugãri, nu se ştie dacã va fi unul care se va mântui. Cum vedeţi aceasta?
– Aceasta este o pãrere izolatã de adevãrul adevãrat al vieţii cãlugãrilor. Poate sã vorbeascã de la sine. Eu nu sunt de pãrerea aceasta. Poate se întâmplã sã nu se mântuiascã nici unul, sau sã se mântuiascã toţi. Dar chiar sã nu se mântuiascã nici unul, e mai greu de crezut. Deşi, dacã a intrat o blestemãţie peste toţi, acolo, o boalã, o patimã grea este posibil, dar nici chiar aşa cum spui. Pentru cã un cãlugãr, şi dacã greşeşte, se redreseazã imediat. Sau mai repede decât un laic.
– Ce ne puteţi spune despre pocăinţa făcută cu bucurie şi de pocăinţa făcută cu o oarecare întristare a inimii, cu frică de Dumnezeu şi de moarte?
– Dragii mei! Nu este un motiv de întristare când avem pe Dumnezeu ca salvator, când ne poate ierta de toate păcatele noastre! Nu există! Dar dacă este vorba de o căinţă, că eu am greşit şi am supărat bunătatea lui Dumnezeu, este plăcută căinţa ta.
Care este raportul între rugăciunea personală, intimă şi rugăciunea Liturgică? Ne putem ruga singuri acasă, făcând abstracţie de Sfânta Liturghie?
Lucrul primordial în concepția creștină este jertfa; condiția ca să te mântuiești, respectiv ca să luminezi, este să știi să te jertfești. Apostolul Petru, la Schimbarea la Față a Domnului, I-a spus: „Doamne, bine ne este nouă să fim aici. Să facem trei colibe…”.
Să știi că după cuvintele tale te va judeca. Sau după cuvintele tale te vei bucura! Că este o foarte mare rușine să vorbești de rău pe fratele tău de drum, în luptă cu același dușman nesuferit, diavolul!
Este foarte mare darul să ai pe cineva lângă tine! În iad este o mare fericire, cum zice Sfântul Macarie, când se vede unul cu altul.